Intinsa pe versantul vestic al Muntilor Apuseni, de o parte si alta a Crisului Alb, Tara Zarandului este una din cele mai bogate rezervatii de traditii arhaice romanesti.
Greu incercati de vifornitele istoriei, hotarate sa-i stearga de pe pamant, urmasi ai lui Iancu, la al carui mormant se roaga si azi, zarandenii nu si-au parasit nici vatra, nici datinile si nici credinta. Incapatanati sa ramana in tara lor de piatra saraca, in care painea a fost totdeauna un vis, si-au legat viata de carausie si lemn, din care fac unelte stravechi, furci si ciubere si doniti, pe care le poarta si astazi, prin toate colturile pamantului. Ocoliti de prezent, izolati intr-o bucla de timp care le conserva identitatea, zarandenii sunt depozitarii unui model de trecut romanesc, in care munca si legea morala reprezinta, inca, legea vietii. Un model de trecut, dar si de viitorime, bun sa ne apere de alienarea spirituala catre care suntem impinsi.
"Poftiti in Tara Zarandului!" Calatoare prin zapezile iernii, revista noastra isi deschide paginile pentru o noua incursiune, intr-o zona fabuloasa a traditiei romanesti. Pagina de fata reprezinta doar inceputul unei lungi si frumoase povesti.
Aproape nu poti spune ca sunt munti. Niste coame blande, de piatra aspra, coborand din coasta Apusenilor, curgand in valuri lungi spre apus, netezindu-se tot mai mult, pana la definitiva contopire cu campia Aradului. Muntii Zarandului. Tara Zarandului. O "tara" aproape la fel de mare cat intreg Maramuresul, dar despre care nu se stie aproape nimic. Nu e nici Banat, nici Motime. Habar n-ai ce fel de oameni ar putea trai acolo, in satele acelea ascunse cu greu printre muntii pitici. Isi duc traiul de-a lungul unor mari sosele europene, spre Oradea, Deva ori spre Arad, si totusi, mai nimeni nu le trece pragul. Aproape nimeni nu le cerceteaza stravechile obiceiuri, nimeni nu ii incura
