Un vis implinit.
Intr-adevar, exista minuni... Iata povestea mea: am 32 de ani si sunt din orasul Alba-Iulia. M-am casatorit acum noua ani. La inceput, pe mine si pe sotul meu nu ne interesau copiii, desi ne plac amandurora. Nu ne-am grabit sa ii facem, considerand ca avem timp destul. Pana acum vreo doi ani, cand s-a trezit cu furie in mine simtul matern. Brusc, mi-am dorit din tot sufletul un copil. Numai ca acum, sarcina intarzia. Eram innebunita. Nu era carucior pe strada dupa care sa nu intorc capul, copil pe care sa ma pot impiedica sa il mangai. Si au inceput controale la doctori. Diagnosticul a cazut ca o ghilotina: sterilitate primara. Eram la pamant.
Instinctiv, m-am refugiat in credinta si-n rugaciune. Numai asa imi regaseam linistea si alinarea. Am inceput sa merg regulat la biserica, sa tin posturile, sa ma rog la Dumnezeu, si-n special Maicii Domnului. De abia asteptam sa merg duminica si-n sarbatori la Sfanta Slujba. Stateam in fata altarului, in genunchi, cantand cu corul, implorand ajutor si mila. Parca, efectiv, imi luam zborul. Imi venea sa plang de bucurie. Nu se poate spune in cuvinte ce trairi ma incercau. E ceva sublim, care venea din interior. Apoi timpul s-a scurs si, brusc, m-am simtit foarte rau. Nu mai puteam sta nici la serviciu. Asteptam o zi libera, sa merg sa-mi fac un control. Pe 23 august m-am dus la doctor. Surpriza a fost teribila: "boala" mea era un... copil. Eram gravida!
Ecograful arata clar: insarcinata in cinci saptamani. Minunea vietii mele! Dumnezeu si Maica Domnului (n-am sa incetez toata viata sa-I slavesc) mi-au ascultat ruga si, pe 10 aprilie 2001 (exact in Saptamana Mare), am nascut o fetita pe care am botezat-o Maria. E cel mai frumos dar, cel mai minunat lucru pe lumea asta. Ce mai, sunt cea mai fericita mamica de pe pamant.
Cret Diosteanu Mirela - str. V. Alecsandri nr. 99,
bl. 31, ap.
