Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Karateka ieseni au trecut testele de la Galati

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 7 februarie 2005 ·

•Sportivii ieseni care au participat la testarea fizica de la Galati s-au prezentat satisfacator, scapand de repetarea testelor •Unul dintre cele mai importante momente a fost cel in care juniorii care au centura neagra au sustinut examenul pentru trecerea la seniori

Prezenti la Galati pentru a sustine testele fizice inainte de startul competitiilor interne, karateka ieseni au reusit sa treaca peste toate examenele fizice si tehnice. Astfel, reprezentantii celor patru cluburi iesene care au participat la aceste testari, CS Enpi, Neko-Ashi, Bonsay si Dojo Zanshin Tomesti, s-au ridicat la nivelul asteptarilor maestrului Dan Stuparu, presedintele Federatiei Romane de Karate Traditional. Cel mai greu test a fost testul Cooper, o proba de anduranta, care presupune alergarea distantei de trei mii de metri intr-un timp mai mic de doisprezece minute, la fete, si zece minute la baieti. Interesant este ca daca maestrul Stuparu ar fi considerat ca pregatirea fizica a sportivilor nu este la parametrii doriti putea reprograma aceste teste pentru o data ulterioara. Asa s-a intamplat la inceputul anului trecut, cand presedintele FRKT a decis reprogramarea testelor din cauza faptului ca sportivii moldoveni nu s-au prezentat la parametrii fizici optimi. De aceasta data insa, Stuparu a fost multumit de nivelul la care s-au prezentat sportivii, mai ales ca este vorba despre o testare la inceput de an competitional. De la CS Enpi au participat la testele de la Galati doisprezece sportivi, a caror deplasare a fost sponsorizata de firmele Flux, Top Car si Dialex Grup. Astfel, sub conducerea antrenorilor Irina Patrahau si Petronel Luca au mai participat la testarea de la Galati sportivii Andra Morariu, Tudor Arustei, Catalin Olaru, Iulian Dumitras, Costel Adascalitei jr., Marius Adascalitei, Andrei Lupascu, Codrin Spinei, Iulian Galusca, Paul Antohi, Alin Agrigoroaiei.

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 2 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 58 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 37 minute
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum o ora
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 44 minute
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

„Nu suntem pregătiţi pentru ceea ce ne aşteaptă în patru-cinci ani”, avertizează secretarul general al NATO Mark Rutte

News.ro acum 52 minute
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile pentru apărare,

Biden graţiază 39 de condamnaţi şi comută 1.500 de pedepse

News.ro acum 46 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden anunţă joi că a acordat 39 de graţieri şi că a comutat pedepsele a aproape 1.500 de persoane, relatează AFP. ”Graţiez 39 de persoane care au dat dovadă de o reabilitare reuşită”, a anunţat într-un comunic

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°