Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O şansă păcii

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 7 februarie 2005 · ·

Preşedintele american George W. Bush se va întâlni, miercuri, la New York, cu liderul Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas, pentru a discuta pe tema eforturilor de pace în Orientul Mijlociu. Preşedintele palestinian îi va propune liderului american noi idei care ar putea debloca aplicarea "Foii de parcurs". La rândul său, George Bush va încercă să-l convingă pe Abbas să renunţe la planurile de formare a unui guvern de uniune naţională împreună cu gruparea teroristă Hamas. (I.B.)

Statele Unite vor oferi Autorităţii Palestiniene peste 40 de milioane de dolari în următoarele trei luni, bani care vor fi utilizaţi pentru îmbunătăţirea infrastructurii şi crearea de noi locuri de muncă. Acordarea ajutorului financiar a fost anunţată de secretarul de stat american, Condoleezza Rice, la sfârşitul întâlnirii cu noul preşedinte palestinian,

Mahmud Abbas. Întrevederea dintre cei doi oficiali a avut loc ieri, la Ramallah, cartierul general al Autorităţii Palestiniene. Secretarul de stat american s-a declarat impresionat de măsurile luate până acum de Abbas şi a chemat la implementarea unui program de acţiune care să aibă un impact pozitiv imediat asupra procesului de pace din regiune:”Acesta este un timp al speranţei, care ne oferă perspectiva unor zile mai bune pentru popoarele palestinian şi israelian”.

Secretarul de stat american, Condoleezza Rice, s-a aflat într-o vizită de două zile în Orientul Apropiat, în cursul căreia s-a întâlnit şi cu premierul israelianAriel Sharon. Condoleezza Rice s-a declarat gata să colaboreze cu Israelul pentru cauza păcii şi pentru a pune capăt terorismului în regiune. Ea a subliniat că statul evreu trebuie să ia decizii dificile dar că numai astfel se va putea avansa în procesul de pace cu palestinienii.

Secretarul de stat american a discutat şi cu ministrul israelian de externe, Silvan Shalom, care a adus în discuţ

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum a primit Casa Albă vestea că nu Trump a câștigat premiul Nobel pentru Pace: „Nu va mai fi niciodată un om ca el”

HotNews acum 5 ore
Comitetul norvegian care a decis să nu-i acorde lui Donald Trump premiul Nobel pentru Pace pe care îl dorea foarte mult „a pus politica înaintea păcii”, a afirmat directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung. „Președintele Trump va continua

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 3 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Rogobete: Reducem blocajul livrărilor de perfuzabile. Spitalele vor fi aprovizionate constant

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că va fi redus blocajul livrărilor de soluţii perfuzabile şi spitalele vor fi aprovizionate constant, transmite Agerpres. Urmărește cele mai

Rezerviștii din București și Ilfov, chemați de MApN la un exercițiu de mobilizare

Adevarul acum 45 minute
Rezerviștii din București și Ilfov vor participa, între 12 și 20 octombrie, la exercițiul de mobilizare MOBEX B-IF-25, organizat de Ministerul Apărării Naționale (MApN) pentru verificarea pregătirii populației și a instituțiilor pentru apărare.

FOTO Captură record! Aproape 5 milioane de bancnote contrafăcute descoperite în portul Constanța Sud,

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma cooperării instituționale D.C.C.O. – Oficiul Național Central pentru combaterea falsurilor de moneda cu Biroul Vamala de Frontieră Otopeni și Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, la data de 10 octombrie 2025, în portul Constanța Sud, au

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 10 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța! Recomandările Primăriei

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă mâine, în intervalul orar 09:00-18:00. În intervalul menționat, în Dobrogea, vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50...60 km/h și izolat 70 km/h. Local și temporar, intensificări ale vân

„Nu e o problemă pentru noi” dacă SUA refuză să prelungească tratatul New START, spune Putin. „Rusia continuă să dezvolte și să testeze arme nucleare de nouă generație”

HotNews acum 17 minute
Rusia dezvoltă noi arme strategice și nu ar fi critic pentru Moscova dacă SUA ar refuza să prelungească limitele privind numărul de ogive nucleare stabilite într-un tratat privind armele nucleare care expiră anul viitor, a declarat vineri președinte

Vremea

București
acum

18°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

8°/14°
dum.

9°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

14°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/16°
lun.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/18°
dum.

10°/18°
lun.

9°/17°