„…Sistemul comunist nu a avut succes complet, din cauza rezistenţei a numeroşi cetăţeni din România… Oricât ar fi de fragilă şi minusculă în peisajul general, existenţa opoziţiei faţă de regim a unor oameni curajoşi are o însemnătate concludentă. Ea demonstrează că un element al adevăratei şi tradiţionalei Românii supravieţuieşte…”

David Funderburk, fost ambasador american în România

Născut în 1919, Aurel Dechi, ţăran din Ruşii-Munţi, judeţul Mureş, a fost condamnat de autorităţile comuniste la 12 ani de închisoare şi doi ani de domiciliu forţat în Bărăgan. A trecut prin patru închisori – Târgu Mureş, Cluj, Caransebeş şi Gherla. În acelaşi lot cu el au mai fost condamnate încă 11 persoane, cei mai mulţi din Ruşii-Munţi, dar şi din Filea. Marcat profund de regimul de detenţie, Aurel Dechi a supravieţuit închisorilor şi domiciliului forţat, murind în 1992. Până la sfârşitul vieţii şi-a pus obsesiv aceeaşi întrebare : cine ne-a trădat ?

Imediat după 23 august 1944, mişcarea de rezistenţă anticomunistă – deşi organizată precar şi oarecum în pripă – s-a extins la nivel naţional. Grupurile de rezistenţă au acţionat în zonele muntoase şi în cele puternic împădurite. Cele mai cunoscute grupuri de rezistenţă au fost „Haiducii Muscelului”, „Divizia Sumanele Negre”, „Haiducii lui Avram Iancu”, „Vlad Ţepeş I şi II”, dar au fost şi grupuri mai mici, care s-au organizat, ori au încercat să se organizeze în mod spontan, mai ales în lumea satelor. Rezistenţa anticomunistă a acestor grupuri nu a fost, din păcate, coordonată la nivel naţional şi, ca atare, durata şi eficienţa acţiunilor lor, depindea de atitudinea populaţiei locale şi de capacitatea de a-şi procura alimentele necesare în zonă. Făcând uz de mijloace de intimidare de o cruzime inimaginabilă, dar beneficiind şi de sprijinul consilierilor sovietici, precum şi al unor persoane din rândul localnic