Ne dati ori nu ne dati?
Zilele trecute, vreo patruzeci de ieseni cu inclinatii culturale marturisite ori inca nedeclarate au trimis ministrului culturii si prefectului locului o scrisoare pe jumatate deschisa, in care era deplansa actuala stare a culturii de pe malurile Bahluiului. Punand mana de la mana, dumnealor au descoperit, peste noapte, ca asa nu se mai poate si au tinut sa transmita si diriguitorilor politici ai domeniului grava concluzie. Poate ca, formulat in alte circumstante, protestul celor patruzeci nu mi-ar fi trezit suspiciuni. Dimpotriva, presupun ca l-as fi subscris, mai ales ca, acum cativa ani, am purtat de unul singur o campanie impotriva inertiei culturale din "locul unde nu se mai intampla nimic". Nu am cerut nimanui atunci sa mi se alature, pentru simplul motiv ca luarile de pozitie tin, mi se pare, de constiinta fiecaruia, dar si pentru ca, la Iasi, s-a instituit de o vreme incoace obiceiul protestelor colective. Cand nici te astepti, "un grup de intelectuali", "un grup de profesori universitari" sau "un grup de oameni de cultura" redacteaza o scrisoare si-o dau publicitatii. Asa, ca sa se stie. De regula, subscrisii sunt, cu minime deosebiri, aceiasi: o majoritate cvasianonima, pentru care fiece nou protest reprezinta inca un titlu in bibliografia proprie, si o minoritate de consacrati menita sa gireze actiunea celorlalti. Cu regret trebuie sa observ ca vreo cativa intelectuali vrednici de toata stima au devenit abonati din oficiu la asemenea proteste, creditand cu numele lor initiative belicoase de o indoielnica principialitate. Nu le pun la indoiala buna credinta cu care si-au pus semnatura pe respectivele misive, dar le reprosez dispozitia eminamente literara, ca sa nu zic naivitatea, cu care le-au parcurs.
Epistola celor patruzeci, scoasa pe piata ca din intamplare tocmai acum, cand noua putere se pregateste sa n
