Mircea Cartarescu
Traim lunile chinuitoare care urmeaza intotdeauna unei schimbari a puterii politice, luni de neliniste si incertitudine. Asupra noii guvernari apasa inca vie amintirea esecului din 1996-2000. Toti ne-ntrebam: nu cumva se va repeta istoria?
Nu cumva se va vedea iarasi ca latura democratica a tabloului politic e slaba si ca nu stie sa guverneze? Nu ne vom declara iarasi infranti de structurile trecutului? Fiecare miscare a noii puteri e privita cu emotia cu care privesti salturile trapezistilor deasupra arenei rotunde. Analistii se grabesc sa condamne primii pasi gresiti si sa faca previziuni sumbre.
Populatia e sensibila la cele mai mici semne de scumpiri si deja a-nceput lamentatiile: "O sa vedeti unde o sa ajungem si cu astia"... Lumea politica romaneasca a fost intotdeauna ca un cazan in fierbere. Nimeni n-a avut putinta sa construiasca ceva in timp, in liniste si cu calm.
Dar parca niciodata n-am avut un mai puternic sentiment de provizorat, de tranzitie. Parca totul in jur se destructureaza ca sa se aseze altfel. Cand omida se-nchide in cocon, tot corpul ei se descompune si, incetul cu incetul, din masa amorfa incep sa se iveasca structurile noi ale fluturelui.
Speranta mea e ca abia acum, in urma acestei febre a desfacerii si refacerii, viata noastra politica va intra in normalitate.
Dati-mi voie sa nu cred ca PSD-ul va ramane un partid aflat in vesnica umbra a trecutului. Chiar daca va castiga din nou latura lui ultraconservatoare, chiar daca "tandemul" Iliescu-Nastase (sau doar Iliescu, cum e mai plauzibil) va acapara iar partidul, fermentii schimbarii deja sunt acolo si nu mai pot fi eliminati.
In cinci ani vom avea, cred eu, un PSD modern, debarasat de vechea garda si de imaginea de partid cripto-comunist. Un partid mult mai mic si mai credibil. Pentru el ar fi, in acest
