Filmul german „Despre cautarea si gasirea iubirii“ a coborit mitologia in strada si a stirnit discutii aprinse printre critici. Romanca Alexandra Maria Lara joaca excelent rolul unei Euridice contemporane.
Alexandra Maria Lara este fiica actorului Valentin Platareanu, emigrat in Germania la sfirsitul anilor ’80. Filmul i-a adus artistei nascuta in Romania deplina consacrare, confirmata si de citeva distinctii: un premiu al concernului editorial Axel Springer si un altul, conferit de Video Verlag, intitulat DIVA si acordat la finele lunii ianuarie.
Regizorul Helmut Dietl, care trece in ochii unora drept replica germana a lui Woody Allen, se incumeta sa abordeze subiectul povestii de dragoste dintre Orfeu si Euridice, inversind si amestecind cu buna stiinta rolurile si ispravile eroilor anticei povesti de iubire.
Cocktailul astfel fabricat de cineastul care altminteri a excelat in genul satirei cinematografice („Rossini“, „Schtonk“, „Kyr Royal“) isi datoreaza calitatea in aproape egala masura citorva dialoguri inspirate, semnate de scriitorul Patrick Süskind,
(autorul romanului de mare succes „Parfumul“) si prestatiei celor doi interpreti principali ai eternului cuplu Orfeu si Euridice - Alexandra Maria Lara si Moritz Bleibtreu.
Iubire, despartire si moarte
Vocea naratorului anonim prezinta personajele si situatia, in decorul real si stilizat in acelasi timp al Berlinului, la orele noptii. Mimi Nachtigal, un compozitor aflat in cautarea inspiratiei, zareste iesind din cladirea Operei o femeie tinara care, furioasa, arunca la cos un manuscris.
Mimi recupereaza foile de hirtie - pe una din ele este reprodus afisul operei „Orfeu si Euridice“ de Christoph Willibald von Gluck (aria „Che faro senza Euridice“ fiind si unul dintre leit-motivele muzicale ale filmului). Tinara - Venus Morgenstern - sta d