De cand Traian Basescu a castigat in anul 2000 Primaria Capitalei, invingandu-l la mustata, cu cateva mii de voturi, pe Sorin Oprescu, batalia pentru Bucuresti are o miza exceptionala in plan politic, si nu numai, pentru Romania. In primul rand, cei care sunt alesi in aceasta functie obtin al doilea numar de voturi dupa cel obtinut de presedintele Romaniei. Este, asadar, un vot popular, care, pentru cel ales in fotoliul de primar general, poate fi o trambulina in cariera politica. Exemplul lui Traian Basescu, aidoma modelului Jacques Chirac, nu mai are nevoie de nici un comentariu. In al doilea rand, postul cu pricina a suferit de o politizare excesiva in ultimii ani. Va reamintesc, daca mai era nevoie, ca primarul Basescu s-a aflat intr-un razboi de uzura si de durata cu Consiliul General, care era al PSD, ani in sir. Asta si pentru ca Traian Basescu, inainte de a fi primul gospodar al Capitalei, era presedintele Partidului Democrat si principalul varf de lance in batalia cu Partidul Social Democrat. Cat a avut de pierdut Capitala de pe urma acestor fapte este greu de apreciat, cert este ca a avut de castigat Traian Basescu, inclusiv Presedintia. Exista, asadar, pentru prima data in istoria postrevolutionara a Bucurestilor, sansa sa avem un primar care sa fie interesat, in primul rand, de orasul pe care-l conduce, de cetatenii sai, si-n ultimul rand de politica. In definitiv, dupa cincisprezece ani de tranzitie nenorocita, a venit momentul sa se faca pasul spre politica locuitorilor, a cetatenilor care trebuie intrebati, consultati in toate problemele importante ale urbei. Scriu aici de un primar al comunitatii, si nu de un primar politic, al PSD sau al Aliantei, un primar al caror nu stiu care interese.

Totodata, ca sa ma intorc de unde am plecat, batalia pentru Primaria Capitalei are o tripla semnificatie politica. Pentru PSD, pe de-o parte, pa