Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dupa aproape doi ani, euro incepe din nou cu 36

Publicat in Curierul, miercuri 9 februarie 2005 ·

Chiar daca pe piata interbancara volumul tranzactiilor nu a fost deosebit de mare, iar intre cerere si oferta s-a instalat un echilibru relativ, cursul leului continua sa creasca, alimentat de ''banii fierbinti'' si de ''capsunari''.

Ieri, euro a revenit dupa aproape doi ani sub pragul de 37.000 lei, cursul coborand de la 37.283 la 36.975 lei. Astfel, ceea ce trebuia sa se intample inca de anul trecut, s-a petrecut acum, iar varianta, pesimista pentru exportatori, de scadere spre 35.000 lei, incepe sa para credibila.

Avand in vedere ca nu este vorba de o apreciere precipitata, euro pierzand puncte bune si pe pietele internationale in fata dolarului, este de asteptat ca BNR sa nu intervina curand in piata. Insa o miscare in sus a euro cu cateva sute de lei este posibila in oricare dintre zilele urmatoare, pentru a se mentine euro in culoarul 37.000 – 38.000 lei, care sa asigure o gura de oxigen exportatorilor.

Cursul dolarului a revenit ieri peste pragul de 29.000 lei, urcand de la 28.997 la 29.016 lei, sub efectul evolutiei paritatii euro/dolar pe pietele internationale.

Daca vinerea trecuta euro se mentinea pe pietele europene in jurul pragului de 1,30 dolari, ieri a scazut la un minim de 1,2732, maximul fiind de 1,2776 dolari. Atingerea pragului suport de 1,2740 dolari, asteptat de mai multe luni de investitorii aflati pe pozitii de vanzare, poate aduce o scadere si mai mare a monedei unice, care reamintim ca a inregistrat la finele lui decembrie un maxim de 1,3666 dolari. Evolutia crescatoare a dolarului se datoreaza ultimelor declaratii ale presedintelui Rezervei Federale referitoare la reducerea uriaselor deficite americane, cat si noului plan economic al presedintelui Bush, care intentioneaza sa reduca, in urmatorii ani, deficitul bugetar la 390 miliarde dolari, fata de 600 de miliarde la finele lui 2004.

Increderea in revenirea do

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 5 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 5 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 11 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 13 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 10 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°