In Nota asupra ediţiei care precede textele şi variantele din volumul al doilea apar câteva foarte interesante expresii ale ignorării normelor textologice elementare. Iată un exemplu edificator: "S-a renunţat în variante la menţinerea formelor sunt-sînt întrucât în ediţia SLI (1887)1 apare destul de frecvent scris sűnt (ca adűnc, lűngă), deci poate fi interpretat şi ca o grafie şi ca o incertitudine" (ibid., p. XV). Numai că grafiile lűngă şi adűnc nu sunt dublate de grafiile lungă şi adunc, astfel încât nu pot fi folosite ca argumente logice. Dar pentru Marta Anineanu, sunt în loc de sînt şi sânt în loc de sunt - variante existente şi azi, atât în grai cât şi în scrisoare, fiecare formă exprimând uneori o preferinţă justificată lingvistic, alteori o posibilitate de a închide sau de a deschide sonoritatea unei sintagme - nu există ca variante, probabil pentru că ar fi avut nevoie de un text odobescian care să-i confirme explicit această valoare.
Neatentă la greşeli, dar, din păcate, grabnică în a-l denigra pe cel hoţit, Marta Anineanu scrie împotrivă-mi, nu direct, ci indirect, că "s-a renunţat la menţinerea alternanţei sub-subt, la care, din analiza manuscriselor şi ediţiilor, nu se confirmă că t final apare numai înaintea vocalelor şsubl. G.P.ţ; ambele forme au fost menţinute în text". în Nota asupra ediţiei tipărită în volumul întâi nu am afirmat că t final apare numai înaintea vocalelor, ci că, întemeindu-mă, pe o evidentă tendinţă a condeiului odobescian, "am extins, mai cu seamă pentru eufonie, asupra tuturor textelor, scrierea subt înaintea cuvintelor care încep cu vocală" (cf. vol. I, p. 22). Deci nu am afirmat că nu am menţinut, în texte şi în variante, ori de câte ori apar, ambele forme, sub şi subt, cum vrea să sugereze Marta Anineanu.
Un alt exemplu de agramatism textologic, dar nu numai textologic, agramatism care a vici
