Nicolae Breban este, fără îndoială, unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani. Dintre cele 3-4 romane foarte bune pe care le-a scris, Bunavestire este unanim apreciat drept capodopera lui şi una dintre reuşitele de marcă ale literaturii române postbelice. Romanele sale au fost premiate în nenumărate rânduri, iar încununarea carierei literare a cunoscut-o odată cu intrarea în manual. Nicolae Breban este, în prezent, şi director de revistă, Contemporanul - Ideea europeană, (ce-i drept, fără cititori), e invitat la toate colocviile şi festivalurile literare din ţară. Chiar dacă literatura sa nu mai are - lucru firesc - audienţa de pe vremuri, se bucură totuşi de un număr relativ mare şi constant de cititori fideli. În mare, cam acesta ar fi statutul scriitorului Nicolae Breban şi la acest nivel se situează şi orizontul de aşteptare al celor care deschid Memoriile sale.

S-a vorbit, în ceea ce-l priveşte, despre accesele de megalomanie şi recunosc că mi-am creat o anume aşteptare şi din această perpectivă, cu atât mai mult cu cât formula memoriilor are, spre deosebire de jurnal, avantajul (deşi adesea e vorba de un handicap) că scriu trecutul prin prisma prezentului. Cu alte cuvinte, există în cazul memoriilor tentaţia de a-ţi "lucra" discursul şi Nicolae Breban nu i-a rezistat, convenţia potrivindu-i-se ca o mănuşă. Nu e vorba - Doamne fereşte! - despre o modificare a faptelor trecutului, dar de o distribuţie anume a accentelor astfel încât rememorarea să sugereze clar destinul unui Ales (ca să folosesc titlul unui roman de Th. Mann, unul dintre "preoţii nobleţei şi rolului prometeic al individului în istoria faptică" cum pompos îl descrie Breban).

Mai întâi aspectul aşa-zis ideologic. Memoriile se vor o radiografie mai lejeră a anilor '60-'70, cu foarte multe digresiuni ajungând deseori în prezent, şi a propriei cariere (volumu