Reputatul istoric literar şi editor Teodor Vârgolici împlineşte, în 12 februarie, 75 de ani. Cifra 75, asociată vârstei de acum a vechiului meu confrate şi prieten, mă tulbură. îl las pe cititor să înţeleagă singur de ce.
Ne-am cunoscut în toamna lui 1958, cred, la "Gazeta literară", eu fiind acolo unul din noii veniţi în redacţie (de fapt la corectură), iar el un colaborator cu oarecare vechime. Ne-am fi putut cunoaşte mai înainte, ca frecventatori concomitenţi, o scurtă perioadă, ai liceului "Nicolae Bălcescu" din Brăila, eu elev în prima clasă şi el în ultima.
Ne-am fi putut cunoaşte este totuşi un fel de a spune, căci de o efectivă cunoaştere (comunicare) nu prea putea fi vorba între băieţaşul de 12 ani, din clasa întâi, care eram eu, şi tânărul de 18, din clasa a opta, care era Vârgolici. Celor de o seamă cu el, noi, cei din clasele mici, nu prea le treceam pe dinainte, iar dacă îndrăzneam totuşi să-i abordăm o făceam cu o mare deferenţă, folosind neapărat apelativul "domnule elev". Aşa era pe atunci.
O distanţă apreciabilă ne despărţea, într-adevăr, dacă mă gândesc şi la faptul că Teodor Vârgolici, încă elev fiind, în 1946, debutase ca publicist în "Facla", o foaie brăileană, iar în 1947 publicase poezii în "Naţiunea" lui G. Călinescu. Poeziile i le trimisese prin poştă marelui critic, fie ce-o fi, iar acesta le tipărise. Eu, în schimb, mă delectam în acel timp, ca lector împătimit, cu "Universul copiilor", minunata publicaţie de gen a lui N. Batzaria (Moş Nae), curând suprimată, spre dezolarea mea.
Tot G. Călinescu este acel care, după ce l-a debutat ca poet, l-a orientat pe Vârgolici, ghicindu-i adevărata vocaţie, către cercetarea literară, angajându-l, după absolvirea facultăţii, în 1953, la Institutul de Istorie Literară şi Folclor. Acolo, în preajma lui G. Călinescu (şi mai târziu a lui Perpessi
