Comunicăm. Ne imaginăm că sîntem pe aceeaşi lungime de undă cu cel căruia ne adresăm. Înşirăm cuvinte, sintagme, expresii, fără să zăbovim prea mult cu gîndul la ceea ce se află în spatele unor înlănţuiri de vocabule care au ajuns să ne sune familiar. Mai mult decît atît, prin învăţarea unor reguli gramaticale fundamentale şi a cîtorva sute de cuvinte mai mult sau mai puţin uzuale putem să ne facem înţeleşi şi într-o limbă străină. Întrebarea care se pune este însă dacă în felul acesta transmitem exact tot ce am dorit să comunicăm şi dacă am izbutit să decriptăm integral mesajul celuilalt.

Herta Müller este, probabil, cea mai cunoscută scriitoare germană născută în România. Născută într-un sat bănăţean, la mijlocul anilor '50, a avut parte de un destin care, pînă la un punct, este tipic saşilor şi şvabilor din România: copilărie la ţară, liceul german şi facultatea la Timişoara apoi, inevitabil, la mijlocul anilor '80, emigrarea în Republica Federală Germania. Spre deosebire de majoritatea şvabilor care şi-au trăit cu discreţie drama şi au părăsit ţara neştiuţi decît de vecinii lor de dincolo de gard, Herta Müller se remarcase încă din România ca o scriitoare nonconformistă, protestatară, foarte incomodă pentru autorităţi, aflată mereu în vizorul Securităţii.

Cine sînt eu?, de ce nu sunt ca toţi ceilalţi?, pare a se întreba la tot pasul - în volumul Regele se-nclină şi ucide - fetiţa de origine germană căreia i se reproşează fără contenire crimele lui Hitler (ca şi cum Antonescu ar fi fost aliatul lui Churchill), eleva de la internatul Liceului German din Timişoara, devenită ţintă a glumelor colegilor pentru că germana ei dialectală, vorbită la ţară, nu se potriveşte cu cea de la oraş şi scriitoarea încă tînără, abia sosită în Berlinul de Vest, al cărei accent străin intrigă pe toată lumea şi care este obligată mereu să asculte, de la v