Bizar personaj, acest domn Timofte! De ani de zile pozează în campion al "siguranţei naţionale", iar acum, când a ajuns la ora bilanţului, aruncă în aer o întreagă ţară printr-un şir de afirmaţii iresponsabile. S-a spus că vreme de patru ani dl Timofte a păstrat discreţia în munca desfăşurată departe de ochii şi urechile lumii. N-am de unde să ştiu, pentru că habar n-am cum funcţionează SRI-ul şi nici n-am văzut ce fel de rapoarte i se trimiteau lui Ion Iliescu sau celorlaţi mahări pesedişti. Că dl Timofte a fost adeptul stilului silenţios, asta da, e adevărat. Tocmai din acest motiv, ar fi util să aflăm ce l-a transformat în personajul imprudent care, de-o vreme încoace, trâmbiţează vrute şi nevrute.

Înainte de-a încerca să ghicim motivaţiile gureşeniei actuale a d-lui Timofte, să ne amintim felul în care a ajuns parlamentarul PDS-ist din perioada �96 - �2000 mai-mare peste principalul serviciu de informaţii al ţării. Pentru că venirea lui la conducerea SRI n-a fost o surpriză, în orice caz, nu una de talia numirii (ierte-mi-se comparaţia!) doamnei Macovei, în 2004, la Justiţie! Nu, dl Timofte fusese pregătit din vreme să preia serviciul înfiinţat de mintea plină de comploturi a lui Măgureanu. Drept dovadă, fostul ofiţer de armată s-a ilustrat printr-un gest fără precedent în analele instituţiile democratice: în primăvara-vara lui 2000 i-a ameninţat pe angajaţii SRI că dacă vor mai asculta ordinele superiorilor, o vor păţi rău în momentul când va prelua puterea partidul său! Cum se numeşte, în limbajul serviciilor secrete, un astfel de îndemn la nesupunere faţă de superior?

Actul de intimidare al lui Timofte a reuşit, SRI-ul a înţeles mesajul, ceea ce l-a determinat, fără îndoială, pe Emil Constantinescu să se recunoască "învins de Securitate". Mă întreb de multă vreme ce rol au, în lumea post-modernă în care trăim, aşa-zisele "servici