Tema a două Europe, a celor două Românii, privind faliile tectonice ale unor societăţi - ca să recurgem la un termen de obsedantă actualitate - şi mai precis a ciocnirilor acestora, în adâncime şi în lanţul reacţiilor la suprafaţă, i-a inspirat dlui Iordan Chimet poet, eseist, memorialist, un amplu studiu, între mai multe altele colaterale cuprinse în volumul cu titlul de mai sus (Edit. "Noul Orfeu", Buc., 2004). O bună parte din lucrare propune meditaţii în legătură cu Mihail Sebastian, o alta are un caracter pur memorialistic, dar în miezul atenţiei s-ar afla, cu spusele autorului, ca adevărat temei de reflecţie, soarta Artistului, a Intelectualului "cu sau fără nume public, predestinat să existe şi să-şi asume răspunderile într-un veac ostil." Cu toate că autorul se scutură cu grijă de riscul de a fi socotit un istoric, prezentându-se drept "scriitorul care depune mărturie", caracterul istoric al sintezei ţintind dualitatea atât a Europei, cât şi a ţării noastre este evident, servit de o compactă, largă, uimitoare în straturile ei, masă de informaţii, de o inestimabilă valoare, venind de la un martor - şi anume al vieţii social-culturale, politice, din România pe eşichierul a şase decenii, trăite de insul lucid. Dări de seamă, cu caracter memorialistic, despre starea de lucruri din România interbelică s-au mai efectuat prin forţa împrejurărilor, mai cu seamă de către cercetători născuţi după decesul acesteia, tot mai puţinii supravieţuitori au preferat să felieze o tematică aparent imposibil de cuprins în bloc.

Este, însă, ceea ce a întreprins Iordan Chimet, pe albia cronologică şi luând ca reper de civilizaţie capitala ţării unde bătea şi inima acesteia. Asta unde, pe atunci, Bucureştii erau, printre altele, salonul de primire al oaspeţilor, principala scenă publică pe care defilau starurile ceasului, unde se proiectau interesele prezentu