Precizarile Ministerului de Finante legate de impozitarea castigurilor obtinute din tranzactiile cu actiuni, publicate spre sfarsitul tumultoasei sedinte de tranzactionare de acum doua zile, care arata ca impozitul de 10 la suta va fi aplicat pentru veniturile realizate dupa 1 aprilie, au linistit, ieri, investitorii care se repezisera initial sa vanda tot ce detineau.
Mai mult, Finantele au anuntat ca, in cazul in care actiunile vor fi detinute pe o perioada de minimum un an calculata dupa 1 aprilie 2005, profiturile obtinute din vanzarea acestora vor fi impozitate cu 1 la suta, ca si pana in prezent. Daca in sedinta de miercuri, Bursa de Valori a inregistrat o scadere dramatica, indicii coborand sub cota de avarie, ieri, piata a revenit in forta, anuland toate pierderile din sedinta anterioara. Indicii bursieri au inregistrat cea mai mare crestere din acest an, de peste cinci la suta, iar BET-FI a atins un nou maxim istoric depasind pragul psihologic de 28.000 de puncte.
Valoarea tranzactiilor a fost si ea ridicata, de peste 699 miliarde lei, determinata de aceasta data de valurile de cumparatori, care s-au dumirit ca au vandut degeaba.
La nici o ora jumatate de la deschiderea sedintei de tranzactionare, segmentul SIF-urilor a inceput o ascensiune extraordinara. Indicele BET-FI a depasit, la un moment dat, o crestere de 10 la suta, inchizand la un nou maxim istoric de 28.014,33 puncte. Titlurile SIF Transilvania au stabilit un nou maxim istoric, de 16.200 lei pe actiune, in crestere cu 10,9 la suta, in conditiile unui rulaj de 35,9 miliarde lei.
Cea mai mare apreciere a apartinut insa SIF Muntenia, ale carui titluri au crescut cu 11,66 la suta pana la 9.100 lei. Apetitul pentru SIF-uri este considerat de Alin Brendea, director de operatiuni la SSIF Prime Transaction, ca normal avand in vedere ca de cate ori se discuta despre modificarea