Aici, pe langa "Casa Poporului", mai apare si imaginea ctitorului ei, in persoana straveziu-albastrie sau brun pamantie (dupa caz si temperament cromatic) a defunctului "fauritor" de civilizatie. Iar mai incolo, coexistand pasnic cu filmul Marfa si banii, ascunsa de un paravan protector, troneaza o panza uriasa, in care autorul Dumitru Gorzo, demistificator si ironic, ca orice artist contemporan care se respecta, figureaza o "Casa a Poporului" incendiata, pe langa care fug bezmetice niste oi tarcate, scapate de sub supravegherea celor trei ciobani mioritici, care, cu pantalonii in vine, se dedau frenetic unor actiuni homoerotice. Recunosc, pe data, ca percutanta "mesajului" face superflua orice pretentie de mestesug (din moment ce reactia spectatorului este una mai mult decat viscerala, vecina cu eruptia biliara) si caut, grabit, iesirea. Mai inainte de a savura exponatele din sticla ale unui artist bulgar si imensele spatii goale inconjuratoare ale etajului 1, sunt chemat de urgenta la masina parcata in fata muzeului, unde o echipa de jandarmi ma anunta, privindu-ma suspicios, ca aparatul lor din dotare, modern si ultrasofisticat, a detectat o substanta periculoasa si ma someaza sa deschid masina, pentru a fi inspectata. Fiindca antigelul si uleiul de rezerva nu fac obiectul cercetarilor, mi se comunica pertinent ca s-ar putea ca in masina sa persiste urmele vagi de contaminare cu nitrati, de la vreun covor scuturat de pe balcon al unui vanator sau al unui alt purtator de arma. Cum postura de atentator periculos, cat si cea de victima inocenta sunt spulberate de profesionalismul fortelor de securitate omniprezente, renunt sa mai reflectez asupra criteriilor obscure de selectare a expozantilor, asupra excesului de instalatii video, asupra grabei deschiderii muzeului, in ciuda stadiului evident de incipienta si tatonare, si parasesc incinta muzeala, infrant de i