Concomitent cu spectacolul de studio Ce zile frumoase! de Samuel Beckett, aceasta rar jucata piesa a lui Alfred Jarry a fost pusa in scena la Teatrul de Comedie in varianta clasica a l'italienne. Regizorul lanseaza acum o altfel de provocare: rodomontada ubuesca urcata pe postament. Si, ca sa fie tacamul complet, asa cum cere preceptul avangardist tocmai spre a disloca locurile comune perceptiei si/sau receptarii, plasmuieste un insolit "delir" al monumentalului. In Ubu inlantuit imaginea de cetate inexpugnabila se pliaza si se repliaza ca o armonica intre intermezzo-uri muzicale ("de la musique avant toute chose", spunea contemporanul lui Jarry, "poet blestemat"). Decorul lui Helmut Sturmer asaza intr-o relatie flexibila masinaria verticala figurand ierarhia cetatii cu planul secund, din care se ivesc si prolifereaza cele mai vesele fantose ale descompunerii. Contrastul apare cu atat mai puternic, cu cat, in maniera expresionista, semnul scenografic comporta un inteles cosmaresc. Reinviati din pubela, misiunea celebrului cuplu e de a-i duce mesajul pana la capatul lumii si in eternitate. Dotat cu un singular simt plastic, Tompa Gabor face o analiza spectrala a terorismului in expansiune: cata bufonerie atata tragedie. Textul este deosebit de generos reprezentat in premiera romaneasca absoluta in traducerea lui Romulus Vulpescu, iar actualizarea inlantuitului Dom' Ubu dezvaluie pojghita subtire pe care se edifica o civilizatie imbatata de cuvinte. Personaj al subteranei, el iese la suprafata alaturi de consoarta ca sa predice eliberarea prin servitute. Rimand arghezian la carnavalescul nicaieri unde are loc regalul carnasier, "Intr-o tara care-a fost..." cetateanul indiferent de culoarea afisata se precipita sa inalte acest port-drapel. Costumele concepute de Lia Mantoc caracterizeaza statura revarsata a protagonistilor, insatiabile marionete roz-murdar ce vor