Am mai spus-o: cel mai important fenomen literar, poate chiar cultural in ansamblu, din 2004, a fost intrarea in scena a tinerei generatii de prozatori, fenomen lansat inteligent de Polirom care, profitand de anul electoral, a somat "Votati literatura tanara! " si a tiparit aproape douazeci de tineri autori in mai putin de un an, din care jumatate debutanti in volum.

Evenimentul a fost sprijinit, discret, de alte edituri, precum Paralela 45, Est - cu Bagau de Ioana Bradea - si Humanitas, cu surpriza Evanghelia dupa Arana de Nicolae Strambeanu.

In ultimele decenii, noile generatii si-au facut intrarea pe ogorul literelor prin sunetele de trompeta ale poetilor; apoi veneau, daca veneau!, criticii, eseistii si... prozatorii. Faptul ca acum bresa este facuta de prozatori, vag anuntati de cativa tineri critici cam repede expulzati din revistele consacrate ale "batranilor"! - Costi Rogozanu, Luminita Marcu -, e de bun augur, e semn de maturizare a campului literar si cultural. Doar culturile minore sunt centrate obsesiv, monocentrate, pe poezie si folclor!

Generatia mea a plecat ca una de poeti si critici/eseisti, prozatorii intrand in arena ani buni mai tarziu si nereusind sa se impuna, dincolo de reale succese individuale, ca o generatie de prozatori. Daca spui "optzecism", gandul iti zboara la poezie, indiferent de valoarea prozei lui Nedelciu ori Agopian si chiar de faptul ca, dupa revolutie, Cartarescu - ca ne place ori nu, Papa generatiei! - a publicat mai multa proza decat poezie!

Dar mai exista o deosebire intre aceste "generatii". Din cauza presiunilor politice si a monopolului "batranilor" pe mijloacele din campul cultural - reviste, edituri, Uniune etc. -, "optzecistii" s-au manifesat in ultimul deceniu prerevolutionar ca un generatie solidara. Dar si dupa aceea. Acum, dincolo de strambaturile din nas a