D-l Basescu n-a descoperit diferenta dintre un presedinte si un comandant de nava. La Cotroceni nu e ca pe mare, unde nu exista nimeni intre el si Dumnezeu.
De Traian Basescu ma desparte aproape totul, dar a existat o clipa in care l-am invidiat. Si anume atunci cand l-am auzit spunand ca, pe mare, in afara de pavilionul navei pe care o comanda, nu era nimeni intre el si Dumnezeu. Mi-am adus aminte de o intamplare cu Napoleon si un cardinal. Acesta il batea la cap cu niste obiectii.
La un moment dat, iritat, micul corsican i-a aratat bolta cerului albita de soarele amiezii. Si l-a intrebat: „Vezi steaua aceea pe care o vad eu?“. Dupa o clipa in care s-a uitat perplex la cerul gol, cardinalul a marturisit ca nu vedea nimic. Replica a venit prompt: „Ei bine, cata vreme numai eu reusesc s-o vad, nu admit obiectii“.
Numai ca acela era Napoleon! mi-am zis, intrebandu-ma cum e, pentru un om obisnuit, sa nu existe nimeni intre el si Dumnezeu. Nici indoieli, macar!
Dar la ce i-ar servi indoielile cuiva care vrea sa fie presedintele Romaniei? mi-am zis, apoi, incercand sa ma conving ca am, poate, o parere proasta despre cei care n-au indoieli deoarece eu am prea multe. In definitiv, in conditiile actuale de la noi, un Hamlet ajuns la Cotroceni ar fi o catastrofa.
Caci in timp ce el ar taia, melancolic, firul in patru, in opt, in saisprezece, lasand ezitarile sa decida in locul lui, marii ticalosi care au jefuit Romania in ultimii cincisprezece ani si-ar desavarsi „opera“. Iar Justitia ar face irespirabil aerul in tribunale din cauza robelor duhnind a coruptie.
Practic, un om fara indoieli, daca se ia in serios si vrea cu orice pret sa lase o dara in istorie, e unica sansa in Romania de azi pentru a intimida hotia. Bineinteles, cu conditia ca lipsa indoielilor sa nu-l imbie spre megalomanie.
Nici
