Scumpirea progresiva a tarifului gazelor mareste facturile celor care au centrale termice de apartament, dar si preturile produselor finite. La ora actuala, gazul consumat de centralele termice costa, lunar, intre 1,2 si 2,5 milioane de lei. Conditia de majorare continua a tarifelor pentru gaze naturale, impusa de Fondul Monetar International (FMI), va gauri din ce in ce mai tare buzunarele romascanilor, in special ale celor care detin centrale de apartament. Daca, la ora actuala, pretul de referinta al gazului este de 85 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, FMI cere ca, pina la sfirsitul anului, pretul de referinta al gazului sa ajunga la 110 dolari, prin cresteri lunare sau trimestriale. Cum pretul pe care il plateste consumatorul este cu mult mai mare decit cel de referinta, romascanii vor simti aceste scumpiri din plin, in urmatoarea perioada. "Acum, pretul final pentru 1.000 de metri cubi de gaz este, pentru consumatorii rezidentiali - casnici, asociatii, institutii - de 5.187.450 de lei fara TVA, adica de 6.173.066 lei, cu TVA, echivalentul a 212,86 dolari. In cazul agentilor comerciali si consumatorilor industriali, 1.000 de metri cubi de gaz consumat costa 4.772.438 de lei fara TVA, adica 5.679.201 de lei, echivalentul a 195 de dolari. La sfirsitul anului, cresterea pretului de referinta la 110 dolari se va traduce printr-o crestere direct proportionala a pretului final. Astfel, vor fi dezavantajati detinatorii de centrale de apartament, care vor plati mai mult pentru confortul termic. Cresterea pretului gazului va avea ca efect si cresterea preturilor produselor finite, industriale sau alimentare", a declarat Dumitru Blesneag, directorul Distrigaz Neamt. Daca, in aceasta iarna, consumatorii casnici de gaz, detinatori de centrale termice de apartament, platesc intre 700.000 de lei si 2,5 milioane de lei pentru gazul consumat, iarna urmatoare va insemna un co