Urmarind declaratiile guvernantilor din ultimele zile, referitoare la bursa, traiesc un sentiment amar de deja-vu. O la fel de mare ignoranta, daca nu chiar dusmanie, fata de jucatorii din piata de capital nu am mai observat decat la Cabinetul Ciorbea, care, de stabil ce era, lovea in Bursa – ce-i drept, nu direct, ci prin ricoseu.

Atunci, in 1997, Bursa de Valori Bucuresti a inregistrat reculuri asemanatoare cu cele de acum. Atunci, motivul nu era explicit – situatia economica in general era la pamant. Acum, actualul Guvern loveste la tinta. Toti cei care obtin profit din vanzarea si cumpararea de actiuni trebuie sa plateasca. Pentru inceput 10%, de la 1 aprilie. Mai avem doua luni de libertate, ar zice unii mai hatri.

Impozitul – si el ca impozitul – cade ca o ghilotina peste moralul si buzunarul investitorului. Dar de greutati deasupra capului nu s-a speriat romanul niciodata. Ce ne facem, insa, cu visele? Visele, cele despre care se spune ca sunt singurele "marfuri" al caror pret nu creste.

Visele ca, si la noi, va exista o economie de piata functionala cu-adevarat se spulbera, cand un prim-ministru spune seara, la televizor, ca nu afecteaza pe toata lumea ceea ce se intampla la Bursa.

La nivelul declaratiilor brute, neslefuite, tind sa-l inteleg pe premier care, in viteza, a vrut sa spuna ca nu-i face nici un rau impozitul pus pe activitatea de la Bursa lui Nea Pandele, de la scularie, sau lui Tanti Nina, de la Nufarul. Da, dar si nea Pandele, si Tanti Nina au copii. Cei mai multi cu drag de carte si dorinta de a-si depasi, din punct de vedere social si financiar, parintii.

Care e, atunci, mesajul guvernamental pentru acestia? Invatati, munciti de va spetiti, ca economie de piata tot nu primiti?

Cum, altfel, am putea interpreta, pe de o parte, bagatelizarea acestui impozit, pe de alta parte f