Prevenirea spalarii de bani este unul dintre cele mai importante instrumente utilizate in intreaga lume in scopul diminuarii evaziunii fiscale, coruptiei si infractionalitatii transfrontaliere. Si, ca sa fiu si mai transant, voi face afirmatia ca nu poate exista crima organizata fara a fi insotita de operatiunea de spalare a banilor.
Este singura modalitate prin care sume de bani obtinuti pe cai ilegale sunt aduse la suprafata, in beneficiul si folosinta infractorilor. Pentru Romania, stoparea acestui fenomen este, pur si simplu, un pariu. Pe care noua putere il poate castiga. Sau il poate pierde. Sa vedem cum stam, din aceasta perspectiva.
Pana prin vara anului trecut, institutia care se ocupa de aceasta importanta operatiune a functionat in gol. Cu alte cuvinte, nu a avut nici o realizare. Nici macar nu a incheiat protocoale cu celelalte organisme, care ar fi putut valorifica informatiile Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor. Era un fel de sezatoare, membrii oficiului intalnindu-se cand si cand.
Mai grav chiar: nu numai ca Oficiul, condus pana atunci de un anume Ion Melinescu, nu a reusit sa contribuie decisiv la prinderea vreunui infractor sau la devoalarea unei tranzactii ilegale, dar s-a ocupat "la greu" si cu diverse "combinatii", menite doar sa slujeasca unor grupuri de interese, plasate in sfera puterii.
Intr-un fel, singurele performante au fost cele de politie politica si de asociere cu grupuri infractionale. Treptat, dupa numirea unui magistrat in functia de presedinte al Oficiului, in persoana lui Iulian Dragomir, aceasta institutie a inceput sa functioneze.
Pana la sfarsitul anului precedent, in fine, Parchetul a fost sesizat cu privire la 14 infractiuni de coruptie, savarsite de diferite persoane, unele dintre acestea chiar din interiorul Oficiului, primul vizat fiind