Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Basescu si-a luat ilegal casa de la Primarie

Publicat in Jurnalul, duminică 13 februarie 2005 ·

OBSERVATOR Jurnalul National aduce elemente noi in subiectul casei pe care seful statului a dobandit-o pe cand era primar general. Basescu si-a alocat de la Primarie locuinta din Stefan Mihaileanu, incalcand Legea 112.

ULTIMA ORA Administratia Prezidentiala a anuntat ca seful statului a decis sa anuleze contractul de cumparare a locuintei din Mihaileanu, intrucat in noua sa functie beneficiaza de o locuinta de serviciu.

OANA STANCU

"APROPRITAR". Traian Basescu n-a locuit nici o clipa in apartamentul din Stefan Mihaileanu nr.2, care de doi ani figureaza in declaratia de avere ca singura sa proprietate In anul 1992, Regia Autonoma a Patrimoniului Protocolului de Stat ii repartizeaza ministrului Traian Basescu, originar din Constanta, o locuinta de serviciu in Bulevardul Aviatorilor 57. In 1997, vila din Aviatorilor, revendicata de fostii proprietari, este retrocedata acestora. Traian Basescu se muta atunci intr-o alta locuinta de serviciu, pusa la dispozitie tot de RAPPS, intr-un imobil din Strada Maresal Prezan nr. 4 (pe care il imparte cu Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu).

Informatiile de mai sus sunt furnizate, intr-un comunicat de presa, de catre Administratia Prezidentiala. Tot acolo se spune ca, urmare a retrocedarii vilei din Aviatorilor, Primaria Capitalei, "avand obligatia de a repartiza o alta locuinta, in urma deciziei instantei din 1997, ii repartizeaza lui Traian Basescu o noua locuinta pe Str. Stefan Mihaileanu nr. 2, etaj I, apartament 2", intr-o vila nationalizata.

INTREBARE. Un prim-semn de intrebare se ridica aici. Daca locuinta din Aviatorilor a fost in administrarea RAPPS, iar RAPPS ii aloca ministrului o alta locuinta, de ce mai avea nevoie Traian Basescu de o locuinta de la Primaria Capitalei? El nu fusese chiriasul statului in vila din Aviatorilor, ci ea ii fusese alocata doar ca locuinta de serviciu pe p

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum 36 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum o ora
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Finlanda propune o variantă pentru a stopa Rusia: "O parte a acordului să stipuleze că dacă încalcă încetarea focului Ucraina să devină automat membră a NATO"

Ziare.com acum 27 minute
Președintele finlandez Alexander Stubb a propus ca Ucraina să devină automat membră a NATO în cazul în care Rusia va încălca un acord de încetare a focului, reluând sugestia făcută de un senator american apropiat de președintele Donald Trump. Trump,

Vance: Cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca SUA să fie lăsate să câştige bani în Ucraina, nişte garanţii de securitate mai bune decât ”20.000 de militari ai vreunei ţări care n-au mai fost la război de 30 sau 40 de ani”

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele american J. D. Vance anunţă că cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca americanii să fie lăsaţi să câştige bani în Ucraina. ”Dacă vreţi garanţii de securitate adevărate, dacă vreţi cu adevărat să vă asigura

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Georgescu lovește din nou, spune că România nu are nevoie de fondurile UE: „Eu și poporul român îl avem pe cel mai puternic, pe Dumnezeu, despre asta vorbim, nu ne interesează”

Ziare.com acum 46 minute
Candidatul pro-rus la președinție, Călin Georgescu, a declarat într-un interviu acordat jurnalistei Natalia Morari din Republica Moldova că România nu are nevoie de fondurile oferite de Uniunea Europeană, comentând o situație ipotetică în care UE va

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 26 minute
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

12°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°