In 1989 au fugit de la conducerea revistei „Luceafarul“, de frica Revolutiei. Au reaparut in timpul guvernarii Vacaroiu. Recuperati de Patrulaterul rosu, fostul redactor-sef Nicolae Dan Fruntelata si adjunctul sau Mihai Ungheanu devin secretari de stat. In prezent, Fruntelata e omul lui Vacaroiu, iar Ungheanu, senator PRM.
In decembrie ’89, citiva tineri scriitori necunoscuti patrund in Casa Scinteii, sa preia revista „Luceafarul“. In numele cui? Al poporului, fireste. N-aveau insa de la cine. Conducerea disparuse. Redactorul-sef Nicolae Dan Fruntelata si Mihai Ungheanu, eminenta cenusie a revistei, se ascunsesera preventiv.
Se temeau de represalii din partea lui Mircea Dinescu, dat afara de la „Luceafarul“ cu citiva ani in urma? Le era frica sa nu-si aduca aminte cititorii de atacurile impotriva Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca, atacuri murdare, la persoana, care scirbisera lumea literara?
Printre victimele revistei se numarase si Dorin Tudoran, alungat din redactie cu scandal. Dar „Luceafarul“ facuse si victime prin ricoseu. Tineri scriitori care au luat de bu- na ideologia revistei si care s-au format in asa-numitul spirit al „protocronismului“.
Revista-trambulina pentru functii inalte
La 15 ani dupa Revolutie, protocronismul nu mai inseamna nimic pentru multi cititori. Sub Ceausescu a fost insa un ingredient esential al national-comunismului. Termenul era inventia lui Edgar Papu, carturar care s-a trezit apoi confiscat de interese de partid si manevrat ca Pinocchio, fara sa inteleaga de ce. Pe urmele lui G.
Calinescu, Edgar Papu, fost detinut politic, scrisese niste eseuri inocente in care afirma ca anumiti scriitori romani clasici anticipau momente ulterioare ale culturii universale. Luind protocronismul in brate, „Luceafarul“, revista eclipsata de „Romania literara“, devine exponent
