Oamenii de paie sau oamenii-paravan au fost, ani de zile, omniprezenti in institutiile de stat. Nu au lipsit din Politie, din Justitie, din Finante, din administratie. Nu au lipsit, in general, din institutii-cheie ale statului. I-am vazut in mai toate functiile de raspundere, unde se faceau si se desfaceau afaceri. Fara ei nu ar fi fost posibile marile tunuri date bugetului de stat, fara ei nu ar fi fost posibile marile acte de coruptie, nu ar fi fost posibila musamalizarea unor dosare grele. De acesti sefi are nevoie orice sef mai mare, cu o doza peste medie de inteligenta, care viseaza la o functie doar pentru a parveni, care este capabil sa faca fel de fel de scenarii, unele mai diabolice decat altele, pentru a-si ridica imperii. Iar pentru a-si atinge idealul se inconjoara de acesti oameni de paie - unii neprofesionisti, altii mediocri intelectual, altii santajabili. Ei sunt o masa de manevra ideala. La randul lor, acesti oameni de paie stiu ca trebuie sa taca atunci cand li se cere, constienti fiind ca altfel li s-ar lua functia la care nu ar fi ajuns daca ar fi fost selectati dupa criterii profesionale.

Dupa caderea celor care i-au propulsat, i-au facut vipuri, le-au dat putere si i-au ajutat sa-si rotunjeasca substantial conturile, comportamentul lor nu are nimic in comun nici cu verticalitatea, nici cu profesionalismul. Nici unul nu stie sa piarda demn, nici unul nu accepta sa fie tras la raspundere pentru ceea ce a facut. Doar ca modul in care o fac difera. Unii stiu sa fie lichele pana la capat si sa tradeze atunci cand situatia o cere, chiar cu riscul de a se umili. Sunt in stare sa-si toarne cenusa in cap, in public, si sa infiereze ceea ce pana nu demult proslaveau, doar pentru a nu pierde o functie care le-ar satisface si orgoliul, dar i-ar ajuta si sa faca pe mai departe jocurile in favoarea lor. Ceilalti, care nici ei nu au puterea de a se vedea