Tunurile de adio
Unul dintre ultimele tunuri ale administratiei Nastase a fost atribuirea contractelor de modernizare ale drumurilor nationale DN 1C Cluj Napoca - Dej si DN 17 Dej - Sadova.
La finele anului trecut, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADN) a semnat o serie de contracte pentru reabilitarea a 213 km de sosea intre Cluj si Sadova, judetul Suceava. Suma pentru contractele atribuite se ridica la peste 6.000 de miliarde lei, adica 165 milioane euro.
In judetul Bistrita-Nasaud vor fi modernizati aproape 110 kilometri de sosea, iar valoarea lucrarilor depaseste 2.200 de miliarde de lei.
MIHAI PETEAN
Castigatorii acestor contracte au fost 7 firme internationale: una din Spania, una din Germania, una din Israel si patru din Grecia. Dintre acestea, una singura nu a mai fost implicata in licitatiile cu fonduri europene din Romania.
Restul reprezinta o increngatura de joint venture-uri (asocieri) internationale, care se leaga si se dezleaga, se infiinteaza si se radiaza, in functie de licitatiile care urmeaza. De asemenea, dintre cele 7 firme, 6 au fost implicate in atribuiri sau adjudecari de contracte care au trezit grave suspiciuni.
In luna iunie a anului 2003, Regia Autonoma Administratia Nationala a Drumurilor (a carei urmasa este CNADN), a anuntat invitatia de precalificare pntru licitatia internationala restransa in vederea atribuirii contractelor de modernizare a sectoarelor de drum de pe DN 1C si DN 17.
Precalificarea si licitatia pentru contracte erau deschise firmelor si asocierilor din toate tarile. Costurile contractelor urmau sa fie suportate dintr-un imprumut obtinut de la Banca Europeana de Investitii. Fiind vorba despre sume imense, aproape cate o mie de miliarde de lei pentru fiecare contract, multe firme si-au depus ofertele. @N_P