Fantele ingustate ale ochilor sai imprastiau in jur un verde fosforescent, asortat de capricioasa natura cu o blanita de culoare alba pe burta si pe labute si de un gri-tigrat de la capsor pana la codita.

Acest accesoriu din urma era tinut, de cele mai multe ori, cu mandrie in sus, ca o antena, de parca Fritz ar fi intentionat sa receptioneze gandurile eventualilor sai inamici.

Desi hranit bine, "refuzase" sa creasca si se bucura de avantajele acestei anomalii, ce-i conferea statutul de pisoi de buzunar. Insa nu era singurul locatar liliputan al curtii. Puc, fiul Ritei, doamna-closca, ramasese si el la dimensiunea din ziua in care iesise din gaoace. Sa nu credeti cumva ca Puc dadea bir cu fugitii cand il vedea pe imblanitul de Fritz! Din contra, se intelegeau perfect si ajunsesera cu familiaritatile destul de departe. Daca-l vedea stand apatic ori incalzindu-se la soare, Puc venea plin de indrazneala sa-si provoace la joaca prietenul - cum credeti? -, ciugulindu-l de mustati. Se intampla ca mustaciosul sa nu renunte la siesta, si-atunci il indeparta delicat pe Puc cu labuta.

Noptile de la mijlocul toamnei devenisera incetosate si reci, asa ca Fritz trebuia sa-si gaseasca un cotlon calduros, deoarece nu fusese inca acceptat in casa. Si iata ca zareste in pragul magaziei o cutie acoperita, din care se auzeau vocile prietenilor sai, pe jumatate adormiti. Nici ca se putea mai bine: puii in cutie, iar dumnealui pe cutie! Dintr-un salt, se trezi chiar in mijlocul lor si surpriza fu de ambele parti. Insa, cum se cunosteau atat de bine, nu se temura si, in scurt timp, puii descoperira cat de confortabil era sa motaie incalziti de blana lui Fritz, care interpreta "cantecul fusului" pana adormea.

Instinctele lui pisicesti nu l-au facut niciodata sa pofteasca la vreo aripioara de pui ori de alta pasare. Era, mai degraba, vegetarian, si nu refuza carto