- Social - nr. 30 / 14 Februarie, 2005 La 12 februarie 1925, Senatul Romaniei, cu 82 de voturi pentru si doua impotriva, vota Proiectul de lege pentru ridicarea Bisericii Ortodoxe Romane de la rangul de Mitropolie la cel de Patriarhie (Camera Deputatilor avea sa-l voteze doua luni mai tarziu, la 17 aprilie, in unanimitate). Inaltarea Bisericii Ortodoxe Romane la rangul de Patriarhie nu s-a facut intamplator, nici ca urmare a vreunei dorinte de marire a unei anume persoane. Ea a devenit o necesitate istorica, in conditiile in care Biserica rusa s-a prabusit in urma evenimentelor petrecute in Rusia, in octombrie 1917. In acest context s-a tinut seama si de faptul ca, drept consecinta a realizarii marelui vis al unificarii nationale, poporul roman, nascut ca popor crestin, a devenit o forta in aceasta parte a Europei, ca si intre popoarele crestin-ortodoxe din cadrul Bisericii Rasaritului. Aceste motive au determinat Guvernul roman, condus de marele om politic si patriot Ionel I.C. Bratianu, sa ia decizia ridicarii Mitropoliei din Bucuresti la rangul de Patriarhie. O decizie de importanta si necesitate istorica, in concretizarea careia a cantarit mult si prietenia dintre primul-ministru si mitropolitul primat, dar inainte de orice a cantarit mult prestigiul de care se bucura Elie Miron Cristea in fruntea Bisericii Ortodoxe Romane, in fata ierarhilor Bisericii Rasaritului, ba chiar si in fata celor ce se aflau sub ascultarea Papei de la Roma. Miron Cristea lucrase temeinic pentru a-si castiga un asemenea prestigiu. Din tinerete s-a dedicat, deopotriva, slujirii credintei strabune, dar si luptei pentru emanciparea neamului sau. A stiut ca nimeni altul, in nenumarate imprejurari, sa-si impuna pozitia de slujitor devotat al Bisericii pe baricadele dure ale luptei nationale. El a inteles ca Biserica Ortodoxa Romana, ca si cea Greco-Catolica, era chemata, in conditiile