Este, intr-un fel, o ironie a sortii ca un Guvern intesat de oameni de afaceri, condus de un liberal si care se da animat de liberalism este adus in situatia de a strange de gat capitalul.

Insuficient cantarita doctrinar, introducerea cotei unice de impozitare a veniturilor s-a soldat, pana la urma, cu o impunere mult mai severa a capitalului decat a muncii.

Impozitarea veniturilor din munca a coborat de la 18%-40% la 16%, iar cea a veniturilor din afaceri a scazut doar marginal, de la 29% (25% asupra profiturilor, plus inca 5% asupra dividendelor) la 24% (16% asupra profiturilor, plus inca 10%, in loc de 5%, asupra dividendelor).

Insuficient fundamentata bugetar, introducerea cotei unice a dus, in urma presiunilor FMI pentru pastrarea stabilitatii macroeconomice, la majorari puternice ale impozitelor asupra dobanzilor, tranzactiilor imobiliare si castigurilor de pe piata bursiera, prin care capitalul a ajuns cu mult mai impozitat decat munca. Si, in mod net, fara vreo relaxare fiscala fata de situatia de pana acum.

Ca la noi la nimeni, caci, pe vremea celor care se dadeau so-cial-democrati, munca era, dimpotriva, cea cu mult mai sever impozitata decat capitalul!

Unele dintre masurile vizand sporirea unor impozite apareau mai de mult necesare, de altele era poate nevoie in contextul prevazutei liberalizari a operatiunilor de capital cu strainatatea. Astfel, impozitarea castigurilor de pe piata de capital (de numai 1%) era in disonanta vadita cu impozitarea veniturilor din economia reala. La fel cea – tot de 1% – a castigurilor din dobanzi.

Asemenea discriminari pozitive pentru respectivele venituri nu exista in tari cu stagii in economonia de piata. Din acest punct de vedere se produce, fara indoiala, o aliniere la situatia din tarile Uniunii Europene, in randurile carora vrea si Romania sa se num