BUCATARIA COPIILOR
MONICA ANDRONESCU
A fost odata ca niciodata un imparat ca toti imparatii. Si avea acest imparat doi fii gemeni, frumosi ca soarele de pe cer si pe care ii iubea nevoie mare. Numai ca nu se asemanau unul cu altul, asa cum nu se aseamana marea cu uscatul. Si imparatul tare se necajea pentru ca se harjoneau tot timpul. Unul era cuminte, ascultator, manca intotdeauna frumos, straduindu-se sa le dea cat mai putin de lucru servitorilor, in timp ce fiul celalalt, Printul cel Rau, dupa cum i se spunea, facea o mizerie cumplita, chinuia pe toata lumea, mizeria de la masa o raspandea prin toata camera ca sa vina servitorii sa stranga, desena cu sosuri pe pereti, facea cocoloase de paine si le arunca prin camera si multe alte grozavii, care nici nu pot fi istorisite in vorbe. Asa se face ca atunci cand i-a venit sorocul, Imparatul s-a dus de pe lumea asta cu aceasta suparare pe suflet, iar dupa moartea lui cei doi fii si-au impartit regatul.
BUN SI RAU. In regatul Printului cel Bun toata lumea era fericita, peste tot domneau intelegerea si curatenia, oamenii se respectau unii pe altii si nimeni niciodata nu manca urat si nu lasa mizerie in urma lui, dupa exemplul printului.
In celalalt regat, unde domnea Printul cel Rau, totul era murdar si toti oamenii erau artagosi. De cand impartisera regatul cel mare al tatalui lor, cei doi nu se mai vazusera. Numai ca Printul cel Rau devenise acum invidios pentru ca i se dusese vestea fratelui sau de cat de iubit este la el in imparatie. Hotari, asadar, sa porneasca razboi asupra lui, cu gand sa-l supuna si sa-i murdareasca regatul. Zis si facut. Printul cel Bun a pornit la razboi cu inima indoita. Nu voia sa se bata cu fratele lui. Desi se gandea ca acesta va fi un prilej sa-i dea o lectie si sa termine odata cu mizeria de dincolo.
PEDEAPSA. Fiind un print atat de bun,
