POMPILIU KOSTAS RADULESCU

Intr-o vara oarecare, eram la un pahar cu un fost coleg de liceu. Un pahar de vorba, vreau sa zic. Doar e un nene la televizor care ne spune de consumul excesiv de alcool, ca dauneaza grav sanatatii! Eram, deci, la un pahar, hai doua, de vorba cu amicul pe care nu-l mai vazusem de ceva timp. Auzisem ca plecase din tara. Dar, cum se dovedise ca vestea nu era nici pe departe conforma cu realitatea, de cum am pus mana pe el, l-am tras la o masa mai ferita ca sa aflu adevarul chiar din gura faptasului. Il pun cu fata la soare, ca sa-l vad mai bine, si incep sa-l descos. Pe cand soarele incepuse deja sa-mi intre mie in ochi, insirasem un pomelnic intreg de colegi de care din fericire nu mai stiam nimic sau de care din pacate stiam prea multe si de amoruri vesele sau triste.

Si, in vremea in care limbile se dezleaga de-a binelea, adica atunci cand luna porneste a-ti sopti palida ca ora cinei se apropie, iar lampagiul din povestile vechi ar fi aprins festila si ar fi pornit agale pe bulevard, incepem a vorbi de batranii nostri, de cei care mai sunt, de cei care nu mai sunt… Ma intreaba de viata, de vremuri in care nu ne stiam si ma roaga, daca pot, sa-i definesc in cateva vorbe copilaria. O rulada cu gem, spun eu. In fata privirii lui mirate ii povestesc de bunica mea care - cu incapatanare, numai cand vroia si cand nu o bateam la cap - imi facea cea mai minunata rulada cu gem pe care am mancat-o vreodata. Impaturea totul cu dexteritate intr-un servet de bucatarie, apoi il ascundea si-mi spunea de fiecare data ca e rulada cu carpa, ca sa n-o mai pun sa-mi faca si a doua zi, ca de obicei. Eu cotrobaiam in fiecare felie si, cand imi dadeam seama ca iar m-a pacalit, o faceam mincinoasa. Ea radea si spre seara facea alta.

Cu gandul acesta - si nu stiu de ce imi venise in minte dupa atata vreme - ajung