Moneda nationala a inceput saptamina cu un cistig de 508 lei in fata monedei europene, un euro fiind cotat ieri la valoarea de 35.515 lei pe piata interbancara. Dolarul s-a ieftinit si el si a coborit de la 28.008 lei, cit era vineri, 11 februarie, pina la o cotatie de 27.385 lei.
Casele de schimb ale bancilor anticipasera evolutia leului si cumparau ieri dolarul chiar cu 26.980 de lei, iar pentru un euro plateau intre 35.100 lei si 35.600 lei, in functie de nevoile de valuta.
Exportatorii sint nervosi si fac presiuni asupra bancii centrale sa intervina in piata pentru a restabili forta marilor monede pina mai ieri “forte”. Banca centrala se gaseste intre ciocanul inflatiei si nicovala contului curent.
Daca cedeaza si intra sa tina leul, banca centrala nu numai ca va cheltui bani, dar va pune in functiune calculatoarele si va inunda piata cu lei, care vor crea instantaneu inflatie, deci vor mari toate preturile, spre suferinta intregii populatii a tarii, a avertizat Adrian Vasilescu, oficial al BNR.
Piata salta leul
Piata urmeaza nestingherita un curs ascendent al leului, miscat de valul de valuta care se gaseste in tara, spun analistii.
“S-a vindut valuta ieri, n-a fost nimic spectaculos in asta. Cit timp banca centrala nu intervine, piata isi urmeaza cursul firesc. Masura recenta de capturare a unei mari parti a valutei imprumutate de banci nu se simte in piata monetara, cel putin deocamdata”, ne-a declarat Radu Craciun, economistul-sef al ABN Amro Romania.
90% din exportatori stau sa-nchida afacerile
“Daca BNR nu intervine sa tina in friu cresterea leului, ne prabusim. Cam 90% din exportatori au probleme grave si stau sa-si inchida afacerile. Asta inseamna un sfert din forta de munca a tarii. Un milion de oameni vor ramine fara munca”, spune Mihai Ionescu, directorul exe