Astazi, majoritatea romanilor asculta manele. Cintecul te duce in locuri cu femei frumoase, unde dusmanii sint invinsi, iar banii curg girla. In ultima vreme insa, a inceput sa capete accente de protest social.
Maneaua este, pentru majoritatea amatorilor, cumva ca si telenovela – o poveste cu bogati urmarita cu sufletul la gura de saraci. O modalitate de a intra intr-un spatiu in care barbatii sint barbati, cu bani si putere, cu femei care joaca pe masa, cu prieteni si bautura. Iar cind e ceva in neregula, intotdeauna de vina sint dusmanii, care „poarta pica/da’ n-au valoarea mea“.
Iar pentru interpretii de gen, cei mai multi de etnie roma, maneaua este o sursa nesecata de venituri.
Violenta, ghetoul si filmele indiene
O vreme, manelele si hip-hop-ul, desi proveneau din zone diferite, au mers pe exploatarea acelorasi teme. In anii ’90, cind primele, demult tinute in „underground-ul“ bazarelor, au inceput sa-si cucereasca o piata extinsa, nici muzica hip-hop nu semana cu cea de astazi.
Formatiile descopereau violentele de limbaj, iar protestul, atit cit era, se exprima aproape exclusiv, cu rare exceptii, la nivelul invectivei.
Iar cind se vorbea despre „fapte din viata“, evocate des erau, ca si in cazul manelelor, valorile de grup tratate din punctul de vedere al unei solidaritati oarbe sau petrecerile cu „baietii de cartier“ si cu diferite domnisoare, in general cunoscute drept „fetitele“.
Era vremea in care formatia hip-hop BUG Mafia, departe de constiinta sociala de care a dat, mai tirziu, dovada, scotea la iveala piese de genul „Pantelimonul petrece“ sau altele si mai deocheate.
Problemele de viata erau tratate in maniera filmelor indiene (precum, tot la BUG, povestea celor doi frati, Alex si Toni, ajunsi sa se omoare, politist fiind unul, iar celalalt gangster). Hip-hop-u
