In aceasta seara, de la ora 22.30, in direct pe TVR 1, Steaua joaca cel mai important meci pentru o echipa de club din Romania ultimii ani: jocul tur cu Valencia din 16-imile Cupei UEFA.
Toata lumea asteapta cu mare interes acest joc, iar motivele variaza de la caz la caz: Gigi Becali ca sa se convinga ca nu arunca pe geam milioanele de dolari pe care le baga in salariile jucatorilor si al antrenorului Walter Zenga, iar suporterii, ca sa se lamureasca daca Steaua chiar este o echipa de top si ca merita sa fie in Europa.
S-a tot vorbit in ultima vreme despre problemele pe care le are Valencia, cu accidentarile si infrangerile suferite in campionat, incat am ajuns sa credem cu totii ca Steaua chiar se poate califica. Unul dintre putinii care si-au pastrat capul pe umeri este antrenorul Walter Zenga, cel care, ieri, la conferinta de presa, a reusit sa faca o radiografie foarte exacta a acestui meci.
"Sa fim seriosi", spune Zenga, "nu se poate vorbi despre o prima echipa sau despre o echipa secunda a Valenciei. Uitati-va la lotul lor din acest moment, alegeti ce jucator vreti si o sa va dati seama ca el singur poate sa decida acest joc. Valencia are un lot atat de numeros incat poate sa schimbe echipa la fiecare meci si toti cei trimisi in teren ar fi valorosi".
Pentru tehnicianul italian conteaza in acest moment mult mai mult faptul ca va juca cu Valencia, cea mai buna echipa din lume in anul 2004, decat scorul.
"Imi face placere sa vorbesc, in sfarsit, despre un meci care chiar conteaza, si nu cum am facut-o in ultimele saptamani cand am tot dat declaratii despre partide lipsite de importanta.
Este greu de spus daca Valencia trece acum printr-un moment greu, pentru ca lotul antrenat de Ranieri este inca valoros. Important pentru noi este ca am ajuns pana aici, desi, sa fim seriosi, nimeni nu ne dade