Tranzactiile imobiliare efectuate de persoanele fizice vor fi impozitate cu 10%. Specialistii considera ca aceasta decizie va produce o crestere artificiala a preturilor.
Decizia Ministerului Finantelor de a impozita tranzactiile imobiliare efectuate de persoanele fizice va influenta preturile de pe piata imobiliara. „Pe termen scurt, este posibil sa existe o tendinta de crestere artificiala a preturilor, dar nu cred ca se va reusi acest lucru. Persoanele fizice care vind trebuie sa calculeze daca produsul lor va mai avea succes daca solicita un pret gonflat.
Pe termen lung, piata are mecanisme proprii de reglare“, spune Eduard Uzunov, directorul general al companiei imobiliare Regatta. Se considera ca cei care au facut investitii speculative se vor grabi sa vinda imobilele achizitionate.
„Pe termen scurt, este posibila o dinamizare a pietei in sectorul micilor investitori si al speculantilor imobiliari, care vor fi nevoiti sa «scape» de cladirile cumparate pina la aplicarea hotaririi. Ne asteptam la o noua crestere a preturilor la cladiri si terenuri“, afirma Mihnea Serbanescu, managing director DTZ Echinox.
Masura tardiva
Se considera ca daca aceasta masura s-ar fi introdus de mai mult timp, altfel ar fi evoluat piata. „Astfel de indreptari se produc destul de tirziu si, daca ar fi aparut aproape de anul 2000, cind piata speculativa nu se dezvoltase atit de mult cit este acum, probabil ca datele pietii imobiliare ar fi aratat destul de diferit fata de ceea ce intilnim“, spune dr.
Artur Silvestri, presedintele Uniunii Patronale Imobiliare din Romania. „Am depus un proiect privind impozitarea tranzactiilor speculative cu terenuri. Ce s-a propus este hilar, deoarece locuintele se impoziteaza de mai multe ori“, considera Emil Giurgiu, presedintele Uniunii Nationale a Agentilor Imobiliari.
Tranz