Televiziunea nu mai intimideaza. Ne-am obisnuit cu ea de parca nu ar fi decat o rasnita electrica pentru cafea. Am lasat de mult in urma epoca in care "simpli cetateni", daca le puneai un microfon sub Televiziunea nu mai intimideaza. Ne-am obisnuit cu ea de parca nu ar fi decat o rasnita electrica pentru cafea. Am lasat de mult in urma epoca in care "simpli cetateni", daca le puneai un microfon sub nas si ii trageai catre camera, se uitau speriati ca la trecerea unui tren accelarat zarit pentru prima oara. De la proaspatul politician increzator in flerul lui in materie de ce da bine la televizor si pana la batrana care nu-si mai duce mana la gura a mirare, ci sporovaieste pe ulita satului cu reporterii, de zici ca ar fi la o sezatoare, lumea apartine tot mai mult noii galaxii. Undele dezinhibatoare bat, insa, mult mai departe. Ele induc si modele, ticuri comportamentale, atitudini, "poze ca la televiziune" care, de multe ori, nu au nici o sansa sa le infrumuseteze sau sa le dreaga existenta, dar oamenii au prins gustul spectacolului, s-au dedulcit la exibarea vietii personale. Vinderea experientei individuale pe nimic este una dintre marile inventii-afacere ale micului ecran. Unul dintre rolurile puse la dispozitie cu generozitate de canalele TV este cel al tanarului chipurile romantic, care isi cere iubita in casatorie intr-un studio sau pe un stadion. Tot acolo. De unde pana unde romantism, cand te afli in fata unei multimi ce sta la panda, gata sa-ti masoare gesturile, mai greu de inteles. Au fost insa atatea emisiuni cu nunti in direct, cu lacrimi si emotii ce se cuvin, indeobste, impartasite cu cei apropiati, nu cu tot neamul catodic, cu dulcegarii al caror penibil nu a mai fost pus la socoteala, incat molipsirea nu a avut de asteptat. Am vazut, la reluarea de acum cateva zile a emisiunii Din dragoste, un baiat de isprava, dupa toate aparentele, ingenuncheat la