Alianta DA a inceput impartirea serviciilor deconcentrate
Presedintele PD Braila, Horia Vasioiu a declarat recent ca, in urma unor discutii avute cu liberalii Gabriel Sandu si Dan Sabau, s-a stabilit ca functiile din cadrul institutiilor deconcentate sa fie negociate de o comisie paritara formata din trei membri ai PD si trei membri ai PNL.
"In cadrul sedintei extraordinare a Biroului Permanent Judetean, Partidul Democrat a nominalizat cele trei persoane care vor face parte din comisia de negociere, si anume dr. Ana Negoita, consilierul local Dan Popa si fostul primar de la Ianca, Traian Cismas, membri ai partidului nostru si care nu fac parte din Consiliul de Conducere Judetean al Aliantei.
{tiu ca si liberalii si-au desemnat cele trei persoane si se vor int^lni pentru a incepe negocierile privind posturile din deconcentrate" a declarat Horia Vasioiu. Totodata, deputatul PD a precizat ca impartirea posturilor se va face doar intre PNL si PD iar PUR va fi primit la discutii numai dupa ce va semna la centru un protocol de colaborare cu Alianta DA.
Horia Vasioiu a subliniat faptul ca democratii si liberalii vor lua fiecare jumatate din directiile deconcentrate dat fiind ca raportul intre ei la alegeri a fost de 1,006 la 1.
Deputatul PD a declarat ca nu s-a stablit inca cum se va face aceasta impartire, daca fiecare va lua pe r^nd c^te o directie sau cele doua partide isi vor prezenta optiunile pentru directiile preferate: "S-a lasat la latitudinea comisiei de negociere modul in care se va discuta acets lucru pentru ca problema aceasta tine de partea tehnica.
Eu cred ca ar fi bine sa se stabileasca mai int^i importanta fiecarei directii in parte si apoi sa se negocieze. Reprezentantii nostri au stabilit o lista cu directiile pe care am prefera sa le luam noi. In conditiile in care PUR-ul intra