După Batalioane invizibile (2001, 284 p.) ni se oferă acum şi volumul doi dintr-o trilogie anunţată, Rhizoma, titlul ducându-ne cu gândul la rădăcini ascunse în timp şi spaţiu, dar şi la structuri subversive de tip reticular, tratate de romancierul Marius Tupan prin exorciste ochiuri şi noduri într-o spectaculară reţea narativă. Dacă în primul volum, "craterienii" erau ţinuţi sub control printr-un război psihotronic de "auzenii, mirosenii şi vedenii", în Rhizoma marconienii (numele alegoric al românilor pe fundalul defunctului regim Iliescu-Năstase) sunt supuşi unor "narcoze, hipnoze, psihoze" ce dau şi titlurile celor trei părţi ale cărţii. Sub aceste auspicii de sfârşit de lume, autorul se lasă scris de hermeneutica suspiciunii profesată cam de toate personajele care cred că nimeni nu mai e liber şi nesupravegheat, că toţi suntem victime ale interferenţelor, bruiajului şi paraziţilor într-o "conexiune simpatetică", într-o "rhizomă" generalizată şi totodată subterană. Această stare de dihonie şi dependenţă generează turbulenţe de frazare, apele dicţiunii sunt mult schimbătoare de la un dialog la altul, de la un capitol la altul. Sunetul şi imagismul stilistic, baladesc şi fabulatoriu cu care romancierul ne obişnuise, au încetat în faţa avalanşei de capcane şi mutări, lovituri de teatru şi expediente senzaţionaliste (paranormal, voyeurism, fantapolitică în locaţii exotice de butaforie) care macină credibilitatea scenariilor şi confruntarea de idei, uneori cam hazardate şi artificioase.

Aşadar, nu expedientele de tip aventuros, poliţist şi rocambolesc (şi alte concesii făcute reţetelor postmoderne) asigură rezistenţa romanului, ci protagonistul în jurul căruia se ţese rhizoma narativă, captivant, de la intrarea în scenă până la răpirea aceluia de către seniorii terorii islamice, spre care îşi extinsese maladiva ambiţie de putere. Fapt e că Grig Pla