La sosirea pe Aeroportul Baneasa, patronul stelist a spus ca a dorit cu orice pret prezenta in teren in meciul de la Valencia a atacantului Andrei Cristea Ieri, la ora 15, stelistii au aterizat pe Aeroportul Baneasa, cu o cursa charter de la Valencia. Primul care a iesit din terminal a fost patronul Gigi Becali, care s-a declarat dezamagit de lipsa de curaj a echipei sale. "Nu sunt foarte suparat, mi-am mai revenit. Am plecat cu sperante, dar nu mi s-au implinit", a spus patronul, care a explicat absenta lui Adrian Neaga din teren. "Eu am spus si inainte de meci ca il dau pe Neaga pentru a-i face loc lui Cristea. Ce, daca bag atatea milioane de dolari in echipa, nu pot sa spun ce vreau? L-am vrut pe Cristea in teren, dar nu am spus unde sa joace! Putea sa-l bage si-n poarta. Oricum, Zenga face echipa, el raspunde de rezultate, dar eu spun ca acest Cristea, in doi ani, va deveni un mare jucator. Daca avea meciuri in picioare nu rata acea ocazie uriasa", a spus finantatorul stelist. Antrenorul Walter Zenga s-a declarat foarte dezamagit ca, desi echipa a jucat bine, a pierdut la doua goluri diferenta. "Am facut doua meciuri foarte bune la Bilbao si la Valencia, cu un public fantastic in spate si am pierdut la zero. Asta este dezamagirea mea, pentru ca meritam un gol pe Mestalla", a spus italianul, care considera mazilirea lui Neaga drept o solutie normala. "Impresarul a avut oferta, clubul a primit banii, deci cine este vinovat? Eu? Am vorbit inainte cu Gigi si am convenit ca Neaga sa nu joace. El este practic transferat in Coreea. Imi va fi greu fara el, dar poate mai transferam un atacant in locul lui", a spus tehnicianul. Vizibil afectat de decizia luata de conducerea clubului, Neaga pare decis sa nu plece din Ghencea. "Eu nu stiu nimic de nici un contract. Nu am semnat nimic. Poate a semnat Zenga in locul meu!", a spus atacantul, care nu mai vrea sa comenteze nimic