Inovaţiile din registrul familiar-argotic sînt adesea minimale, dar eficiente din punctul de vedere al "defamiliarizării": o modificare semantică (cazul lui belea, discutat săptămîna trecută), fonetică (moaca devenit moca) sau de construcţie (ca în reflexivul te bagi în seamă, asupra căruia voi reveni), uneori ataşarea unui sufix redundant (prietenar) sînt de ajuns pentru a atribui marca inconfundabilă a actualităţii. Schimbări mai vizibile sînt desigur cuvintele noi, creaţiile şi împrumuturile de tot soiul (de la naşpa la cool ). Ca şi în cazul modei vestimentare, se întîmplă chiar să revină cuvinte şi formule de acum două-trei decenii, cuprinse însă în combinaţii difeite, care disting stilurile colocviale ale generaţiilor succesive.

Mi se pare interesant mai ales felul în care limbajul tinerilor utilizează cîte o minimală modificare de prepoziţie. Am mai pomenit altă dată de pe ("are bani pe el") şi la ("la viaţa mea"). Un exemplu mai recent, în care prepoziţia se modifică în interiorul unei locuţiuni, este foarte răspînditul la greu, cu sensul "mult, din plin, din belşug". Desigur, exista deja o sintagmă identică, însă nefixată locuţionar şi avînd un sens foarte diferit (substantivul greu desemnînd o "situaţie dificilă"): "a fi alături la greu"; "şi la bine, şi la greu". Formula la modă la greu preia în schimb, în mare măsură, sensul locuţiunii din greu " mult, tare, adânc". Vechea locuţiune, cuprinsă în dicţionare, ilustrată prin citate clasice ("oftînd din greu, suspină"), nu se combina cu orice verb: dicţionarul academic (DA) indică o listă de posibili regenţi: a ofta, a răsufla, a munci, a dormi ş.a.. Dicţionarul aminteşte şi de variante mai vechi de construcţie, cu acelaşi sens, dar cu alte prepoziţii: în greu ("Cîştigă bani în greu", la Dionisie Eclesiarhul) şi de greu ("Au suspinat de greu", la Miron Costin); între acestea nu există însă