Dincolo de ofertele limitate din cinematografe, închirieri de DVD/VHS, televizor sau eterna cinematecă, British Council sau Institutul francez, mai există un loc de unde cinefilul român poate să-şi procure filme de artă, chiar alese pe sprânceană. Din nefericire, vorbesc de cinefilul cu un standard de viaţă ridicat, pentru că lungmetrajele pe care le-am descoperit la vânzare au, la prima vedere, preţuri exorbitante. Nici nu sunt foarte numeroase: ţi se poate întâmpla - vorbesc ca persoană păţită - să aştepţi ziua de salariu ca să cumperi DVD-ul, iar acela să fi fost cumpărat între timp. Nu e vina celor care le comercializează: preţurile sunt mari, pentru că DVD-urile nu sunt produse în România, ci importate. Stocul e limitat, pentru că, la asemenea costuri, nu-ţi poţi permite s-aduci mai multe şi să rămâi cu ele în magazin. Partea bună e că, dacă tot aduci astfel de filme, măcar aduci unele care sunt "monştri sacri" ai cinematografiei mondiale. Aşa că începe să-mi pară bine că mi-a alunecat printre degete respectivul DVD - dovedeşte că, şi în aceste condiţii capitaliste vitrege, există cinefili români în alertă. Deci, voi încerca să "trec în revistă" două filme care, la ora la care se scriu, se găsesc încă pe piaţă.

Ar fi oarecum banal şi snob să afirm că primul dintre ele e unul dintre lungmetrajele mele favorite, pentru că 8 ˝ e deja un loc comun în preferinţele multor critici de film. E straniu adecvat societăţii româneşti actuale, fiind, pentru regizor, un film de tranziţie. Şi tocmai de aceea, poate cel mai reprezentativ pentru Federico Fellini, pentru care 1963 (anul apariţiei acestui film) marchează un punct de cotitură: de la neorealism la autobiografic. Fireşte, autobiografia lui Fellini nu e una care îţi oferă pe tavă concluzia, după ce te-a purtat pe un traseu clasic de Bildungsroman. E chiar contrariul: nu se manifestă prin sondarea anal