Au fost ani la rînd cînd n-am pierdut nici o Gală a absolvenţilor IATC, ATF sau, mai recent, UNATC. Cu alte cuvinte, am văzut mereu după '90 promoţiile de la actorie, regie, păpuşi, coregrafie ale institutului, academiei sau universităţii de artă teatrală şi cinematografică, aşa cum este azi titulatura celei mai importante şcoli de acest gen. Oricum, şcoala cu cea mai însemnată tradiţie. Au fost ani cînd mergeam la examenele din timpul şcolii, la Săptămîna Uşilor Deschise (o idee minunată). Pe mulţi, pe foarte mulţi dintre regizorii şi actorii absolvenţi de după 1990 îi ştiu chiar de la începuturile lor, de la primele exerciţii. Şi este într-adevăr formidabil să priveşti evoluţia sau involuţia, să vezi cine s-a dus mai departe, cine a abandonat, cine a ţîşnit. Sînt surprize de toate felurile. Sînt şanse şi neşanse greu de calculat, de prevăzut în anii studenţiei. Am urmărit aplicat şi consecvent profilurile tinerilor actori, regizori, păpuşari (am fost ani în şir în comisia de selecţie pentru participarea la Gala Tînărului Actor şi am văzut cum se lucrează şi în şcolile particulare unde Margareta Pogonat rămîne un model absolut). Am un tablou destul de bine populat şi colorat în ceea ce priveşte imaginea acestui loc de pe Matei Voievod. înainte de '89, mii de candidaţi rîvneau să intre pe cîteva locuri, doar, la actorie sau la regie. Nu e locul aici să-i amintesc pe marii actori şi regizori care au format generaţii de personalităţi ale scenei, care au lucrat aici cu dăruire, cu nebunie, de ce nu. Fascinînd pe scenă, în roluri mari, creînd spectacole memorabile, fascinau şi la cursuri, cînd numai prezenţa lor tăia respiraţia. Deşi Cortina de Fier era complet trasă, oamenii de teatru ştiau ce curente sînt, ce şcoli, ce spectacole întorc lumea pe dos, ce experimente fac Grotowski, Kantor, teoriile lui Brook circulau în exemplare xerox sau scrise de mînă. Exista con