Dupa 1989, doar Grivei n-a devenit profesor universitar. De multe ori comisiile de doctorat sint niste cumetrii. Tema doctoratelor trebuie reconsiderata pentru ca realmente exista fabrici de doctori. Tezele sint cumparate si nici senatele universitare, nici comisiile nu pot avea control in acest sens, pentru ca nu sint politie. Ministerul va solicita reatestarea conducatorilor de doctorat.
In pofida presiunilor, universitatile private nu vor primi dreptul de a acorda asemenea titluri. Acestea sint concluziile dezbaterii organizate joi de Academia Romana.
Criterii mai dure pentru obtinerea conducerii de doctorat si a titlului de doctor si reevaluarea tezei de doctorat in economie subterana a lui Dinel Staicu. Acestea sint masurile pe care reprezentantii Ministerului Educatiei si ai Academiei le-au anuntat intr-o dezbatere generata de articolele din „Cotidianul“.
Reunind academicieni, rectori si secretari de stat, dezbaterea pe tema doctoratelor organizata joi, la sediul Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta, a avut ca punct de plecare datele statistice.
Numarul de 4.227 de conducatori de doctorat i-a socat pe unii dintre cei prezenti, fiind prima data cind s-a pus in discutie fenomenul inflatiei de titluri academice. „Dupa 1989 doar Grivei n-a devenit profesor universitar”, a exprimat plastic cauza inflatiei de conducatori si a titlurilor de doctor acad. Bogdan Simionescu, care a venit de la Iasi pentru a participa la dezbatere.
„Tema doctoratelor trebuie reconsiderata pentru ca sint efectiv niste fabrici de doctori”, si-a expus punctul de vedere si acad. Constantin Balaceanu-Stolnici. Existenta „fabricii de doctorate” nu a fost recunoscuta insa si de fostul ministru Ecaterina Andronescu, rectorul Politehnicii din Bucuresti.
„Comisiile de doctorat sint niste cumetrii”
Vinovatia inst