Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Codul muncii, aparat in strada

Publicat in Curierul, sâmbătă 19 februarie 2005 ·

Ca urmare a reactiilor dure din partea confederatiilor sindicale

cu privire la propunerile Ministerului Muncii de modificare a legislatiei, s-a stabilit ca acesta sa joace doar rolul de moderator in cadrul dialogului ce va avea loc intre confederatiile patronale si cele sindicale.

Cu toate acestea, cele cinci organizatii sindicale - CNS Cartel Alfa, Blocul National Sindical (BNS), CNSLR-Fratia, Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania si Confederatia "Meridian" - care

s-au intalnit, ieri, la Palatul Victoria, cu premierul Tariceanu, au precizat ca nu se gandesc sa renunte la protestele anuntate.

"Desi primul-ministru a luat act de dorinta noastra, nu putem trece cu vederea faptul ca acesta reprezinta curentul care spune ca din cauza FMI-ului trebuie schimbat Codul muncii. Ca atare, luni, vom picheta sediile prefecturilor din tara", ne-a declarat liderul CNSLR Fratia, Marius Petcu. In semn de protest la intentiile Guvernului de a modifica legislatia muncii, Uniunea Sindicatelor din Municipiul Bucuresti (USMB), filiala a CNSLR Fratia, a anuntat ca in cursul zilei de luni va picheta sediul Prefecturii Bucuresti.

In cadrul intalnirii cu partenerii sociali, premierul Tariceanu a acceptat faptul ca Romania trebuie sa se indrepte catre Modelul Social European si sa aplice conventiile Organizatiei Internationale a Muncii.

Acesta a sustinut ca salariatul roman trebuie sa fie protejat in relatiile cu angajatorul. La randul sau, liderul CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a afirmat ca suspecteaza patronatele de interese ascunse.

"Asteptam un punct de vedere comun al patronatelor, insa nu

le-am inteles pozitia ambigua de care au dat dovada", ne-a declarat Hossu.

Patronii sustin modificarea Codului muncii, insa nu in forma propusa de Ministerul Muncii, si dezaproba reactia sindicatelor fata de aceasta initiativa. Pe

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 10 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 7 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 9 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 6 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°