Aniversarea s-a "produs" ca o entuziasta sarbatoare, sambata 12 ianuarie a.c., chiar pe una dintre scenele Teatrului National din Bucuresti - cea mai mica, dar si cea mai intima.
S-a produs, asadar, intr-un spatiu propice crearii unei stari de admiratie colectiva, de emotie colectiva, coplesitoare, traite de un grup de oameni obisnuiti, aflati in fata dezlantuirii unui talent de exceptie. Unic, in felul lui. "Cu umorul sau, Dan Puric se apropie si ne aminteste de Charlie Chaplin. Cu arta sa de a improviza, el reuseste sa prezinte, de fiecare data, alt spectacol" - scria, nu demult, un important critic austriac. Si avea dreptate sa-l compare pe Puric al nostru cu genialul Chaplin, de vreme ce - si in cazul artistului roman avem de-a face cu un mim, cu un dansator de step, cu un coregraf, cu un scenarist, cu un actor de teatru - toate aceste "atribute" condensate intr-una si aceeasi persoana. Intr-una si aceeasi fiinta unicat care, fiind singura pe scena timp de o ora si mai bine, reuseste sa stabileasca de fiecare data "o comunicare profunda, rapida si fara echivoc" cu un public pe care-l tine cu rasuflarea taiata, si care, la sfarsitul spectacolului, nu-l lasa sa plece din mijlocul ovatiilor si al tunetelor de aplauze... In cazul nostru, spectacolul in premiera s-a chemat Vis. Un vis compus din mai multe... "inchipuiri", pe care Puric ni le infatiseaza - dupa cum spune: "Cu acel limbaj dincolo de cuvant, cu acel "intre" neidentificat, ce pluteste imponderabil si fara de nume intre Pantomima, Teatru, Dans, Teatru-Gest si inca ceva pe deasupra". Artistul spune ca mai cauta si acum acel... "intre". Noi credem ca l-a gasit. E chiar spatiul in care un om atins de harul cu care l-a inzestrat Dumnezeu isi implineste menirea, ca sa ne faca viata mai frumoasa si mai usor de indurat, in momentele grele...
Foto Sorin Radu Aniversarea s-a "produs" ca o ent
