Profesorul timisorean Mircea Mihaies a fost amendat cu 5 milioane de lei pentru un articol furios impotriva batrinilor care l-au votat pe Adrian Nastase. Sanctiunea a fost dictata de CNCD, condus de un om al lui Nastase.
Mircea Mihaies a aflat vineri ca trebuie sa plateasca o amenda de 40 de milioane de lei pentru un articol publicat in „Cotidianul“. El a fost vizitat de un inspector de politie, pentru a fi identificat.
Politistul i-a aratat decizia de sanctionare intocmita de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), institutie din subordinea guvernului. Potrivit documentului, prin publicarea textului intitulat „Matusalem voteaza“ („Cotidianul“, 13 decembrie 2004), Mihaies a incalcat legislatia privind combaterea discriminarii.
Mai precis, rindurile revoltate ale lui Mihaies fata de votul dat de o parte dintre pensionarii Romaniei candidatului PSD la presedintie, Adrian Nastase, se incadreaza in articolul 19 al OG 137/2000.
Articolul stipuleaza ca este contraventie „acel comportament care are ca scop sau vizeaza atingerea demnitatii sau crearea unei atmosfere intimidante, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, indreptat impotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunitati si legat de apartenenta acesteia/acestuia la o (…) categorie sociala sau categorie defavorizata…“
Reclamat de 19 pensionari
Mircea Mihaies crede ca decizia CNCD este un act grav de intimidare a presei. „Adrian Nastase a avertizat ca nici un atac la adresa PSD nu va ramine nepedepsit. Am fost sanctionat pentru un delict de opinie, nu pentru vreo discriminare. Cei de la CNCD nici macar nu m-au audiat“, ne-a spus Mihaies.
Hotarirea CNCD a fost luata pe 28 ianuarie, pe cind presedinte al institutiei era Adrian Camarasan, numit in functie de PSD. CNCD fusese sesizat asupra articolulu