Confruntati cu o dinamica politica neobisnuita in ultimii patru ani, concentrati asupra disputelor si jocurilor de putere, neglijam, mai mult sau mai putin manipulati, viata politica europeana.
Deschizind sezonul referendumurilor pentru aprobarea constitutiei europene, Spania (re)aduce insa in atentia publicului roman doua teme pe care, daca sunt responsabili, politicienii romanii nu le mai pot eluda: modul in care se va ratifica tratatul de aderare la Uniunea Europeana si votul pentru constitutia europeana.
Exemplul spaniol ilustreaza o modalitate de rezolvare prin mijloace democratice a unei situatii politice delicate rezultind din pierderea influentei institutionale pe care ibericii o aveau prin Tratatul de la Nisa si pe care au abandonat-o in urma cu un an cind noul prim ministru, Zapatero, a acceptat consecintele constitutiei europene.
Astfel, daca "da"-ul va triumfa (si totul inclina spre aceasta ipoteza, singura necunoscuta fiind prezenta la vot) virajul european al primului ministru spaniol de acum un an va primi o confirmare publica si ii va pune pe adversarii sai interni in defensiva.
In acest fel, legitimitatea politicii pro europene va fi confirmata popular, iar impactul european al referendumului va asigura guvernului spaniol un spatiu de manevra suficient pentru a compensa pierderea citorva locuri in Parlamentul european.
Supletea si dinamica strategiei spaniole contrasteaza cu relativul imobilism polonez care a preferat, si datorita unui climat politic dezechilibrat, sa mizeze pe rolul de mediator european, mai degraba autoasumat, al presedintelui Aleksander Kwasniewski in privinta alegerilor din Ucraina si mai nou din Moldova.
In Romania, esecul politic al referendumului pentru modificarea constitutiei din octombrie 2003 ce a anticipat esecul electoral al PSD din 2004 obliga la o noua politi