Trecerea in opozitie a pus Psd-ul in fata unui obligatoriu proces de reconstructie. Fostul partid guvernamental a dovedit, inca o data, ca nu poate castiga fara Ion Iliescu.
Batranul politician s-a implicat in campania electorala, desi incalca prevederile constitutionale, fiind presedintele tarii. Dar d-l Iliescu s-a implicat ezitant, facand gafe ce pareau programate, ca si cum ar fi dorit ca partidul nasit de el sa piarda. Cum a procedat, de altfel, si in cazul candidaturii lui Adrian Nastase la presedintie. D-l Iliescu a vrut, de fapt, ca Psd-ul sa treaca in opozitie, pentru a putea sa-l remodeleze dupa principiile sale. Un Psd aflat la guvernare si cu un conducator "plasat" la Cotroceni ar fi fost mult mai greu de restructurat si de dirijat. Chiar daca liderii sai ar fi acceptat, cu un fel de recunostinta formala, ca el sa redevina presedintele partidului, d-l Iliescu ar fi constatat, extrem de repede, ca puterile ii sunt limitate, ca deciziile se iau in alta parte. Intr-adevar, cum ar mai fi putut, odata reales presedinte, sa promoveze pe unul sau pe altul, sa stabileasca directii de actiune, sa decida intre diverse planuri de angajare etc.? Daca Psd-ul ar fi ramas la putere, d-l Iliescu s-ar fi regasit intr-o postura onorifica, intr-un fel de pensionare aurita. "Arogantul" Adrian Nastase, dar si ministrii reconfirmati in guvern nu l-ar mai fi ascultat, iar multimea membrilor ar fi mers automat in directia data de detinatorii puterii, de "sursele" bunastarii reale. O asemenea situatie ar fi fost inacceptabila pentru cel care a decis, direct sau indirect, timp de cincisprezece ani, soarta tarii. D-l Iliescu a facut, asadar, totul ca Psd-ul sa intre in opozitie.
Evident, "lupii tineri", grupati in jurul lui Adrian Nastase, au incercat, la randu-le, totul pentru a evita un astfel de scenariu. Chiar daca acceptau, atunci cand partidul era considerat
